Mario Fresh a povestit ce s-a întâmplat în copilărie și cum era la un pas să își piardă viața.
Mario Fresh, cunoscutul și îndrăgitul artist, a fost invitat de curând în cadrul podcastului Gând la Gând cu Teo, acolo unde a povestit despre un accident din copilărie care era la un pas să îi ia viața. Acesta se plimba cu bicicleta, iar tatăl său îl urmărea cu atenție dacă merge corect, moment în care a ajuns într-o vitrină.
Motivul pentru care Mario Fresh nu afișează atunci când îi este rău
Artistul, tot în același podcast, a povestit despre faptul că este foarte rezervat atunci când vine vorba de sentimentele lui sau de ceea ce simte. Preferă să nu afișeze atunci când îi este rău sau bine, deoarece a fost de multe ori judecat. “Durerea există, dar eu nu o arăt. Nu o arăt nici când mă doare și nici când radiez de fericire sau când sunt îndrăgostit. Am fost pus la zid de nenumărate ori, pentru că ieșeam din casă și gesturilor mele li se atribuiau tot felul de interpretări, mi se puneau cuvinte în gură, cum s-ar spune. Mi se reproșa că nu o țin de mână, că „uite ce față are” sau „uite-l cum e”. Dar poate, în acele momente, eram stresat. Poate mă durea burta, poate aveam alte probleme. Adică mereu se găsește ceva de criticat. Eu cred că atunci când ies pe stradă nu trebuie să zâmbesc forțat sau să par îndrăgostit doar de dragul aparențelor. Poate aleg să am o atitudine neutră, un „poker face”, pentru că nu vreau să transmit nimic. Merg drept pe stradă și asta este. Mama m-a crescut ca pe un gentleman, 100%. Știu să fac o femeie fericită, de la cele mai mici și frumoase gesturi până la cele mai mari”, a mai spus artistul.
Citește și: Dorobanțu REVINE în „Casa iubirii”! Lucia a... Vezi mai mult- kanald.ro
Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro