Marina Voica a reușit să stârnească emoțiile publicului în cea de-a doua seară la Festivalul Mamaia 2025, prin vocea sa inconfundabilă și apariția ei de revistă.
Marina Voica este una dintre cele mai iubite artiste de la noi din țară, cu o carieră construită prin multă muncă. A ajuns cunoscută publicului larg după ce a plecat din Moscova și a venit în România, reușind, de câteva decenii, să stârnească adevărate emoții celor care o ascultă și o îndrăgesc. La aproape 89 de ani, Marina Voica păstrează autenticitatea, rafinamentul și vocea puternică cu care vine în fața publicului, iar de la fiecare apariție nu îi lipsește nici energia cu care publicul s-a obișnuit până acum.
Marina Voica, apariție de senzație pe scena Festivalului Mamaia 2025
În acest weekend, litoralul a fost încălzit de voci inconfundabile la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri, acolo unde au urcat pe scenă nume mari ale muzicii românești. La Festivalul Mamaia 2025 a fost invitată și Marina Voica, iar alte nume sonore care au urcat în aceeași seară pe scenă au fost Marcel Pavel, Dida Drăgan, Monica Anghel și
mulți alții. În momentul în care Marina Voica a urcat pe scenă, publicul a fost surprins nu doar de voce, ci și de apariția sa rafinată, alegând pentru prestația ei o cămașă albă, cu mai multe volănașe, cu aplicații de pietre în partea din față și mânecile lungi, bufante. În partea de jos a optat pentru o fustă asimetrică, neagră, elegantă, cu o curea în talie. Pe cap a ales să poarte o pălărie tot neagră, cu o aplicație albă, care să completeze perfect ținuta aleasă. În picioare a completat ținuta cu o pereche de cizme albe. A încântat publicul cu vocea sa, iar la final a primit și un trofeu din partea festivalului, alături de un coș imens de flori, acestea bucurând-o pe artistă. Publicul a aplaudat-o minute în șir, iar acest trofeu și coșul de flori vine ca încă o confirmare pentru artistă și pentru întreaga ei carieră de până acum.