Mariana Moculescu, foc și pară pe regretatul Horia Moculescu, chiar și după ce s-a stins din viață! Ce a declarat aceasta despre Alexandra Velniciuc, dar și despre iertare?

Mariana Moculescu, foc și pară pe regretatul Horia Moculescu, chiar și după ce s-a stins din viață! Ce a declarat aceasta despre Alexandra Velniciuc, dar și despre iertare?
Mariana Moculescu, foc și pară pe regretatul Horia Moculescu, chiar și după ce s-a stins din viață! Ce a declarat aceasta despre Alexandra Velniciuc, dar și despre iertare?

Este cunoscut deja faptul că cei doi nu s-au înțeles prea bine în ultimii ani, însă deși se aștepta ca lucrurile să fie pe un făgaș mai bun după pierderea compozitorului, se pare că nu este tocmai așa.

Moartea bruscă a compozitorului Horia Moculescu a luat prin surprindere multe persoane, însă în special pe fiica acestuia, Nidia, cea care a suferit cel mai mult din clipa în care a aflat că tatăl său s-a stins din viață. Nu același lucru se poate spune neapărat și despre Mariana Moculescu, care recent a vorbit despre starea în care se află mormântul regretatului compozitor, iertare, implicând-o chiar și pe Alexandra Velniciuc.

Mariana Moculescu, foc și pară pe regretatul Horia Moculescu, chiar și după ce s-a stins din viață

Citește și: Mariana Moculescu, urare de An Nou pentru fiica sa, Nidia! Ce a ținut neapărat să sublinieze aceasta, legat de relația fiicei sale cu regretatul compozitor, Horia Mculescu?

moculescu
Mariana Moculescu, foc și pară pe regretatul Horia Moculescu, chiar și după ce s-a stins din viață![Sursa foto: Facebook]

Citește și: Loredana Groza trece printr-o pierdere uriașă, chiar la început de an! Tatăl artistei s-a stins din viață: "Nu vreau să-ți spun adio dragă TATĂ, niciodată!"

Recent, aceasta a acordat un interviu în care a vorbit despre fostul său soț, regretatul Horia Moculescu. Astfel, Mariana Moculescu se pare că nici până în ziua de astăzi nu a fost să îi viziteze mormântul din Cimitirul Bellu, acolo unde compozitorul este înmormântat, însă cu toate acestea, a reușit să vadă câteva fotografii apărute în mediul online, fotografii în urma cărora a avut ceva de spus în ceea ce privește starea locului său de veci, neavand intenția, prea curând, să meargă și să îi aprindă o lumânare.

Aceasta continuă să îi aducă acuzații și după moartea sa, iar iertarea este departe de a avea loc.

"Mormântul arată prea bine de cum nu ar trebui să existe pe fața pământului. Să i se piardă amintirea, să i se șteargă numele! A fost un diletant fără școală, fără studii. A făcut mult rău la viața lui multor suflete, a fost un călău. Împreună cu cea de-a treia fostă soție.

Eu nu i-am aprins lumânări, nu dau pomană mâncare. Să îi aprindă lumânări amanta Alexandra Velniciuc. Eu nu îl iert. Moartea nu e de ajuns ca să uit și ca să iert. (...) Trebuie să mergem la Judecata lui Dumnezeu. Acolo ne vom judeca! Vreau să îl chem pe Moculescu la Judecata lui Dumnezeu.

Citește și: Doamne, ce a putut spune Valentin despre Daniela la hotel! „Umbli cu... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași- stirilekanald.ro

Dar, până la Judecata lui Dumnezeu, va începe plata și răsplata pe pământ, pentru toți cei care mi-au făcut mult rău și numai rău. Pentru că nimic nu va trece până când nu se va plăti aici pe pământ. Și apoi în fața lui Dumnezeu!" a declarat Mariana Moculescu, conform click.ro.

horia moculescu
Mariana Moculescu, foc și pară pe regretatul Horia Moculescu, chiar și după ce s-a stins din viață![Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum arată Crăciunul pentru Mariana Moculescu și ce dorințe are pentru anul 2026: „Viața se poate schimba brusc.”

Meghan Markle, gestul care ar putea să o rupă definitiv de Casa Regală! Prințul Harry s-ar putea opune!

Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”

Adolescent de 13 ani, arestat după ce a înjunghiat doi elevi într-o școală! Acesta a fugit de la locul faptei, lăsând victimele în stare gravă. Ce au transmis autoritățile

Iulia Vântur, adevărul despre viața în India! Ce sacrificii a făcut vedeta pentru o carieră la Bollywood: „Am simțit cum e să ți se rupă sufletul de dor.”

Robert îi aduce acuzații GRAVE lui Jaqueline! Concurentul n-a mai ținut cont de nimic: „Femeia mea... Vezi mai mult

Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies