Marcela Fota și Mariana Ionescu Căpitănescu au vorbit cu sinceritate despre un moment greu din familia lor și cât de important a fost să își găsească puterea de a merge mai departe.
Cunoscute, iubite și îndrăgite, Marcela Fota și Mariana Ionescu Căpitănescu aduc bucurie de fiecare dată când pășesc pe scenă și în lumina reflectoarelor, acolo unde duc mai departe iubirea pentru muzica populară. Chiar dacă au fost greu încercate de anumite probleme din familie, acestea au reușit să găsească puterea de a merge mai departe pentru cei dragi.
Marcela Fota, drama de după pierderea soțului
Cele două surori au fost invitate în cadrul podcastului Chef la maxim cu Minodora și Papi, acolo unde au vorbit despre drama trăită de Marcela Fota atunci când și-a pierdut soțul.
Marcela Fota: Nu vreau să mă duc, chiar nu vreau să mă duc acolo, la toată întâmplarea asta, că a fost greu. Conștientizezi că nu ai altă variantă.
Minodora: Câți ani avea băiatul atunci?
Marcela Fota: 11 ani jumătate.
Mariana Ionescu Căpitănescu: Dar ea nu l-a forțat.
Marcela Fota: La 11 ani jumate mi-a zis că ar vrea să nu ia parte la toată această întâmplare și nu l-am forțat să meargă, sub nicio formă. A fost alegerea lui. I-am dat voie să aleagă.
Mariana Ionescu Căpitănescu: Noi suntem femei luptătoare. Deci nu poți să rămâi într-o situație, să zici: „Hai că rămân așa tristă și toată viața să mă compătimească lumea, să-mi plângă de milă.” Trebuie să te mobilizezi, să-ți diriguiești viața, pentru că sunt convinsă că nici lui Minel nu i-ar fi convenit să o vadă că se chinuiește și că plânge și că stă numai tristă zi și noapte.
Marcela Fota: Situația este exact în felul următor. Toată lumea zice: „L-a uitat.” Eu mi-aș dori fiecare femeie sau fiecare persoană în parte să-și piardă omul drag la peste 90 de ani, la 100 de ani, cel mai bine. Atunci poate treci, accepți mai ușor situația. Într-o situație de acest gen este vorba doar de acceptare. Nu este vorba nici de uitare. Nu am uitat o secundă viața mea cu soțul meu. Nu, nici nu-mi doresc vreodată să uit viața mea cu soțul meu, cu tatăl copilului meu. Nici nu am încercat să șterg acea perioadă din viața mea, nici măcar întâmplarea în sine, pentru că a fost o parte din viața mea pe care eu am simțit-o cel mai profund, cred.