Marcela Fota descrie perioada sărbătorilor de iarnă înainte și după pierderea soțului ei. Ce face artista în fiecare an? “Sunt fericită și nu pot să cred în răutăți.”

Marcela Fota descrie perioada sărbătorilor de iarnă înainte și după pierderea soțului ei. Ce face artista în fiecare an? “Sunt fericită și nu pot să cred în răutăți.”

Vedeta a povestit despre cum arată sărbătorile de iarnă pentru ea.

Marcela Fota și-a deschis sufletul în cadrul unei emisiuni, iar artista de muzică populară a vorbit despre familie și cât de importantă este aceasta pentru ea. Astfel, a povestit cum arătau sărbătorile de iarnă înainte ca soțul ei să se stingă fulgerător din viață, iar aceștia își alegeau câte o zi în care mergeau la toți membrii familiei și se bucurau de momente frumoase petrecute împreună. Tradiția a rămas pentru ea, iar la fel procedează și acum, aducându-i la masă pe cei dragi.  “Chiar înainte să se întâmple cu soțul meu, aveam câteva zile, pe 26 mergeam la părinția acasă, pe 25 la sora mea, pe 27 la fratele lui, ne strângem cu toții, tot timpul. Noi, de regulă, într-una din zilele acestea ne strângem la sora mea acasă, unde vin și frații, mama noastră și încercăm să ne adunăm cu toții.

Am refuzat să merg la evenimente în Ajun de Crăciun sau în ziua de Crăciun. În Ajun de Crăciun ne strângem cu finii mei, cu moașa băiatul meu, ne strângem prieteni la mine acasă.”, a spus Marcela Fota.

Marcela Fota  petrece în fiecare an sărbătorile de iarnă alături de familie și cei dragi

Citește și: Cum și-a descoperit talentul și pasiunea pentru muzică, fiul Marcelei Fota, David? "Este prima dată în viața lui când pune mâna pe microfon și a impresionat efectiv pe toată lumea!"

Marcela Fota [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Marcela Fota, mândră că este sora Marianei Ionescu Căpitănescu! „A fost omul care m-a sprijinit și m-a ajutat extrem de mult! Mariana m-a înțeles că eu am personalitatea mea și caracterul meu.”

Interpreta de muzică populară a mai adăugat că este fericită și că nu poate să vadă nimic rău în jurul ei și nici nu-și dă voie.

Chiar dacă evenimentul de acum câțiva a făcut-o să treacă printr-o suferință imensă, aceasta mărturisește că din fiecare lucru întâmplat în viața ei a avut ceva de învățat.  “Știu să gătesc, dar nu-mi place. Și atunci când ne organizăm, ne strângem la nași acasă să avem loc, dar fiecare trebuie să vină la pachet cu ceva. Eventual fac ceva mai ușor. Fac o friptură la cuptor sau ce mai știu. Încercăm să ținem strâns încă această tradiție, acest obicei de a ne strânge familia. Sunt fericită și nu pot să cred în răutăți. Nu pot, nu vreau. Tot timpul, în orice întâmplare, a trebuit să învăț, să accept tot ce mi se întâmplă.”, a mai spus artista.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Marcela Fota descrie perioada sărbătorilor de iarnă înainte și după pierderea soțului ei [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Marcela Fota, dezvăluiri despre relația pe care o are cu fiul său! Băiatul nu îi spune „mamă” artistei! „Eu sunt Marci. Doi prieteni, asta suntem, mai mult decât mamă și băiat.”

Gravide la 40+ ! FOTO Actrițe celebre, în apariții inedite cu burtica la vedere

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

ANUNȚUL NEAȘTEPTAT făcut de Iosif. Toți cei care l-au susținut pe fostul concurent din Casa Iubirii se întreabă același lucru: CUM VA REACȚIONA Lucia când va vedea: "Când o trăiești lângă..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro