Mama Geta este din nou pusă pe treabă, înainte de sărbătorile de iarnă! Ce vinde, de această dată, și care este prețul stabilit de mama fraților Sterp: "Vindem!"

Mama Geta este din nou pusă pe treabă, înainte de sărbătorile de iarnă! Ce vinde, de această dată, și care este prețul stabilit de mama fraților Sterp: "Vindem!"

În ciuda faptului că lunile trecute a tot frecventat diverse târguri din țară, acum aceasta este mai pregătită ca niciodată să vândă un alt sortiment de produs.

Mama Geta a devenit din ce în ce mai activă pe rețelele de socializare, indiferent că ea este cea care postează fotografii sau filmulețe în mediul online, sau unul dintre copiii săi, așa cum se întâmpla și recent, atunci când a arătat urmăritorilor săi, bunătățile pe care le-a pregătit în propria casă, și pe care urmează să le vândă în curând. Dacă în luna octombrie, aceasta se afla la târgul din Totești, acolo unde a dus nenumărate produse pe care le-a și vândut ulterior (sloi de oaie, pastramă, jumări, brânză, salam, unt de oaie, etc.), a urmat că mai apoi să își facă simțită prezența și la târgul din Negreni, iar apoi la cel din București. Cu toate acestea, de această dată, se pare că bunătățile făcute nu mai urmează să fie vândute într-un târg.

Ce vinde mama Geta, de această dată, și care este prețul stabilit de ea

Citește și: Cum a reacționat mama Geta, la gestul pe care nașul lui Iancu Sterp l-a făcut față de el? A fost mai sinceră ca niciodată! "Poți să nu mai ieși de acolo!"

Mama Geta este din nou pusă pe treabă, înainte de sărbătorile de iarnă! [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Motivul pentru care artistul Culiță Sterp nu a fost alături de copiii lui, de Moș Nicolae: „De la noi mai puțin, de la Dumnezeu mai mult.”

În cursul serii de ieri, aceasta a postat un filmuleț pe pagina sa de Instagram, la Story, acolo unde le-a arătat persoanelor care îi urmăresc activitatea în mediul online, ce mai are nou de vânzare, acum, în această perioadă specială a sărbătorilor de iarnă.

Astfel, mama Geta a filmat așa cum a știut ea mai bine, lăzile de... cârnați, numiți în zona sa, virșlii. Lăzile nu erau puține la număr, ci mai degrabă în jur de 6, pline cu ochi de acești cârnați, făcuți în casă chiar de către mama fraților Sterp. Atunci când vine vorba despre preț, se pare că aceasta urmează să vândă câte un braț cu, nici mai mult, nici mai puțin de 1 leu! Carnații sunt făcuți din carne de oaie, iar conform celor știute de aceasta, au un gust foarte bun, ba chiar sunt și zemoși.

Citește și: Diana și Ștefan, un nou cuplu în „Casa iubirii”? Nu ratați ediția de vineri, 7 august, difuzată de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

“Marfă de Galați! Dai 1 leu și iei un braț! Vă place cum arată virșlii ăștia din carne de oaie? Am tăiat vreo 50 de oi și ia uitați ce virșli am făcut. Deci ăștia se numesc virșli 100% din carne de oaie. Să vedeți ce gust au și cât sunt de mustoși!”, a declarat mama Geta, în filmulețul postat pe contul său de Instagram, la Story.

Mama Geta este din nou pusă pe treabă, înainte de sărbătorile de iarnă! [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Motivul pentru care artistul Culiță Sterp nu a fost alături de copiii lui, de Moș Nicolae: „De la noi mai puțin, de la Dumnezeu mai mult.”

5 soluții pentru a-ți recăpăta energia pe caniculă. Ce funcționează când căldura te epuizează

Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți

Ce a dezvăluit noua concurentă din "Casa Iubirii" l-a luat prin surprindere pe Emanuel. CINE ESTE BĂIATUL VIZAT de Alexandra?! Aflându-se în fața faptului împlinit, A RECUNOSCUT IMEDIAT: "Am avut..."

VIDEO Cluj-Napoca se pregătește pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD: sute de mii de participanți și un impact economic de 120 de milioane de euro

Cine este Dany, bărbatul al cărui nume este scris pe colierul noii concurente din „Casa iubirii”... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro