Mădălina Ghenea a făcut mărturisiri sincere despre cum se menține într-o formă de zile mari. Iată despre ce este vorba!
Mădălina Ghenea este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe și manechine atât pe plan național, cât și internațional. Recent, aceasta a făcut declarații despre cum se menține în formă. Iată despre ce este vorba!
Cum se menține în formă Mădălina Ghenea
Actrița a dezvăluit pe pagina sa personală de Instagram faptul că merge la sala de fitness de patru ori pe săptămână și, pe lângă sport, urmează și un regim de suplimente recomandate de medic, pe care obișnuiește să le ia regulat. Astfel, fotomodelul a menționat că include în rutina sa vitamina D, vitamina C, magneziu și Omega-3. Mai mult decât atât, chiar dacă a avut o accidentare, acest lucru nu a oprit-o să meargă la sală.
„De 4 ori pe săptămână, nu negociez! Vitamina D, vitamina C, Magneziu și Omega-3, administrate regulat, pe baza sfaturilor medicale.(...) Disciplină. Chiar și după ce m-am accidentat acum câteva săptămâni și am ajuns la spital sau am primit vaccinul antitetanos, tot am fost prezentă. Am avut o rană adâncă, am șchiopătat puțin, dar consecvența contează. Mă adaptez, nu renunț”, a scris ea.
Atunci când vine vorba de alimentație, Mădălina Ghenea a dezvăluit că a exclus complet din dietă alimentele care conțin gluten. Însă, această decizie neașteptată nu ține de dorința de a slăbi, ci de o problemă medicală. Așadar, actrița a dezvăluit că nu poate consuma deloc pizza, prăjituri, paste, pâine sau alimente prăjite.
„Am boala celiacă, așa că nu pot mânca pizza, paste, pâine, dulciuri, prăjituri, știi, orice…Orice mâncare prăjită, dar nu pentru că sunt la dietă și încerc să slăbesc, ci pentru că mă simt foarte, foarte, foarte extrem de bolnavă, mai ales în ultima vreme”, spunea românca.