Lucrurile devin serioase pentru aceste 3 zodii în luna octombrie! Află la ce trebuie să acorzi atenție în mod sporit

zodii
Află la ce trebuie să acorzi atenție în mod sporit

Se pare că la orizont se întrevăd anumite persoane care doresc să se întoarcă în prezentul acestor 3 zodii, în special.

Află din rândurile următoare, care sunt zodiile care vor avea parte de experiențe serioase în această lună octombrie, fiind de luat decizii importante.

Zodia Taur

Pentru început, una dintre zodiile vizate este și Taur. Se pare că luna octombrie vine ca o zonă de confort pentru tine, dar fiind faptul că nu vei avea parte de cine știe ce răsturnări de situație, ci mai degrabă de unele momente pe care le-ai văzut că vin și la care te-ai așteptat. Cu alte cuvinte, așteaptă-te ca această lună în curs să îți aducă înapoi pe cineva pe care l-ai pus de mult deoparte chiar de câțiva ani, mai că l-ai dat uitării. După caz, există șanse mari să fie vorba despre un fost partener cu care nu ai rupt niciodată, de fapt, legătura, sau o prietena de care te-ai îndepărtat brusc, la un moment dat.

Ideea principală ține de faptul că această întâlnire va stârni multe lucruri în tine, iar mai ales ținând cont de faptul că ești o persoană căreia îi place siguranța, începi să crezi că nu ești în control, așa că îți va lua ceva până te vei adapta situației. Cu toate acestea, de menționat este faptul că nu trebuie să iei o decizie imediat, important e să iți dai voie să simți.

Folosește această lună pentru a realiza ce îți dorești, de fapt, în viața ta, acum.

Citește și: 3 zodii se vor confrunta cu cel mai dificil capitol vieții lor în luna octombrie

octombrie
Află la ce trebuie să acorzi atenție în mod sporit[Sursa foto: freepik]

Citește și: Vrei să te întorci la fostul partener de viață? Aceste 3 zodii sunt pe cale să facă asta în octombrie

Zodia Săgetător

Pe al doilea loc, regăsim Săgetătorul, cel care vede binele în orice și în oricine și îi place să fie într-o continuă descoperire. Cu toate acestea, deși îi și place să se dezvolte zi de zi, se pare că luna octombrie aduce cu sine și... o pauză. Se recomandă să te mai și oprești și poate, să te uiți înapoi la ce ai abandonat sau la ce crezi că ai abandonat, însă încă trăiește, acolo undeva, cu tine.

Această lună octombrie îți pregătește o întâlnire neașteptată cu cineva care a jucat un rol important în viața ta, iar deși în prezent nu o mai face, trezește în tine aceleași sentimente.

Pe de altă parte, deși ai impresia că poate te va afecta, într-o oarecare măsură, vei putea observa ce s-a schimbat la tine, benefic, de când nu mai ai legătură cu respectiva persoană. Rămâne de văzut dacă alegi să te mai implici în ceva cu persoana în cauză sau îți e bine așa cum ești.

lucrurile devin serioase
Află la ce trebuie să acorzi atenție în mod sporit[Sursa foto: freepik]

Citește și: Ahmed a decis dacă va merge în sezonul 5 „Casa iubirii”! Veronica este șocată: „Nici măcar odată nu i-ai contrazis!”. Aflați totul în ediția de joi, de la orele 10:00 și 16:30, doar la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Elevă de clasa a IX-a, răpită, bătută și umilită de 6 colege din cauza unui băiat! I-au furat telefonul și au agresat-o minute întregi pe o stradă din apropierea școliI- stirilekanald.ro

Zodia Rac

Iar cum cei din urmă sunt mereu cei dintâi, pe ultimul loc regăsim Racul. Acesta se va confrunta cu lucruri de-a dreptul serioase în această lună octombrie, tocmai pentru că le place să sape mai adânc decât este cazul, uneori. Astfel, se pare că deși ești o persoană care iubește intens și care se dăruiește complet într-o relație, însă atunci când pleci, nu te mai întorci. Cu toate acestea, luna octombrie îți pregătește o surpriză, acum rămâne la alegerea ta, dacă este una plăcută sau nu. Este vorba despre o persoană cu care ai avut o istorie foarte apropiată, dar complicată, care se va întoarce în viața ta.

Deși ai impresia că te-ai vindecat și nimic nu te poate trage înapoi la situația în care ai fost, mai ales la final de relație, se pare că vei observa cum unele sentimente au fost de fapt ascunse, și nu pierdute pe veci. Acum ai ocazia să expui lucrurile exact așa cum le vezi și le-ai văzut. Acest aspect pate duce fie la o împăcare, fie la separarea voastră pe vezi, pe drumuri complet separate. Ține cont de faptul că nu trebuie ca întotdeauna să faci ce e bine pentru celalalt, ci doar pentru tine.

luna octombrie
Află la ce trebuie să acorzi atenție în mod sporit[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

3 zodii se vor confrunta cu cel mai dificil capitol vieții lor în luna octombrie

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Ionel Ganea nu mai e om, la 6 luni după ce și-a pierdut băiețelul. Dezvăluirea care sfâșie inimile tuturor. Marius Șumudică: „Vorbea și plângea…”

CU CE SE OCUPĂ noul concurent din Casa Iubirii: "Eu nu pot să mă dau la o femeie pentru că în 2 minute mi se strică toată imaginea". Băieții au fost nevoiți să-l întrebe pe Cristian de două ori ca să realizeze adevărul. NU le-a venit să creadă

Cum a arătat începutul carierei pentru Adrian Mutu. De la 300 de lei pe lună a ajuns să câștige milioane: „Nu aveam valoarea banilor.”

Nusret Çetinel, actorul care a jucat rolul Hikmet Eren în serialul „Dragostea te va face să plângi”, va rămâne pentru totdeauna o figură emblematică a cinematografiei turcești

Anunțul momentului pentru români!


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies