Lucrurile de care s-a izbit Oana Roman, după ce s-a întors de la studii, din străinătate.“Oriunde mă duceam, era această percepție că eu eram fata lui Roman, nu e bună de nimic.”

Lucrurile de care s-a izbit Oana Roman, după ce s-a întors de la studii, din străinătate.“Oriunde mă duceam, era această percepție că eu eram fata lui Roman, nu e bună de nimic.”

Oana Roman a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat în momentul în care s-a întors de la studii, în România.

Oana Roman a muncit întotdeauna pentru a avea tot ce are în prezent, iar încă de mică i-a fost inspirat să fie independentă, știind că învățătura este singurul drum care poate să o conducă spre o carieră. Tatăl ei  a trimis-o la studii în străinătate, iar aceasta a intrat la o facultate de renume, recunoscând în cadrul unui interviu, acum ceva timp, că a fost extrem de greu și a avut gândul de a se întoarce acasă.

Lucrurile de care s-a izbit Oana Roman după ce s-a întors de la studii, din străinătate

Citește și: Mesajul Oanei Roman cu privire la moartea Teodorei Marcu. Ce i-au scris urmăritorii cu privire la tatăl ei și ce spune despre femeile abuzate. “Oamenii care scriu astfel de comentarii nu sunt oameni.”

Oana Roman [Sursa foto: Facebook]

Citește și: VIDEO Oana Roman, despre momentul divorțului. Cât de greu a fost să își convingă partenerul să meargă pe acest drum. “Sentimentul de abuz emoțional, psihic este înfiorător de greu de dus.”

Acum, invitată în cadrul podcastului realizat de Cătălina Gheorghe, Oana Roman a vorbit despre perioada în care s-a întors acasă de la studii și nu a fost privită cu ochi buni, ceilalți crezând despre ea că nu știe nimic și a ajuns la o școală de renume doar datorită tatălui său.  „Tata mi-a zis: „o să fie bine în România și o să fie nevoie de tine aici.” Și m-am întors. În România a fost bine, dar de mine se pare că nu a fost nevoie pentru că m-am lovit de niște ziduri absolut îngrozitoare, de o propagandă absolut oribilă, sinistră și criminală pe care au făcut-o securiștii încă din ’90.

Eu, oriunde mă duceam, era această percepție că eu eram fata lui Roman, nu e bună de nimic, a trimis-o tatăl ei în Franța la școală și ea este o incompetentă și o impostoare care nu știe nimic. Asta era percepția tuturor. Puteam să vorbesc trei zile și trei nopți despre ce studii am făcut, acolo nu conta cine ești, cum te cheamă, că am făcut o școală de stat, deci nu m-am dus pe banii poporului cum au manipulat. Eu nu aveam nicio vină și nici tata și m-am lovit nu de uși închise, de niște ziduri de beton. Nu m-a băgat absolut nimeni în seamă. Și când spun nimeni, absolut nimeni. Eu eram o neispravită, trimisă de tati la facultate, pe banii furați și care nu sunt bună de nimic și ce doamne iartă-mă e cu mizeria asta, cu PR-ul, ce e asta? Habar nu aveau.  A fost foarte greu, acum ce fac, înțelegi că nu mă bagă nimeni în seamă?, a povestit Oana Roman.

Citește și: Jaqueline, declarații ȘOCANTE despre relația cu Alexandru, după emisiune: „Nu putem... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Oana Roman [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Oana Roman, despre momentul divorțului. Cât de greu a fost să își convingă partenerul să meargă pe acest drum. “Sentimentul de abuz emoțional, psihic este înfiorător de greu de dus.”

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi

BREAKING: Directorul TRM, Vlad Țurcanu, DEMISIONEAZĂ ÎN PLIN SCANDAL Eurovison 2026: "Am evitat să dau indicații juriului, membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat..."

Momente dificile pentru Theo Rose! Artista este în doliu, după ce a pierdut o persoană dragă din familie: „N-a lipsit de la niciunul dintre momentele importante din viața mea”

Jaqueline aruncă BOMBA despre părinții lui Alexandru: „E urât... Vezi mai mult

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro