Lucian Viziru a vorbit despre momentul în care a ajuns la spital, chiar înainte de Revelion.
Lucian Viziru a fost vizat în ultima perioadă de câteva speculații cum că s-ar confrunta cu probleme grave de sănătate. Actorul și-a liniștit urmăritorii și a spus că nu este suspect de cancer la pancreas, așa cum s-a zvonit.
Motivul pentru care Lucian Viziru a ajuns la spital înainte de Revelion
Actorul a fost recent invitat în cadrul Un podcast MISTO by Bursucu, acolo unde a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat în urmă cu aproape doi ani, chiar înainte de Revelion, atunci când a ajuns la spital cu suspiciune de infarct.
Bursucu: Ai făcut vreodată infarct?
Lucian Viziru: Eu așa am ajuns la spital, cu suspiciune de infarct.
Bursucu: Pe 31 decembrie te-ai trezit dimineața și ai zis că te doare stomacul?
Lucian Viziru: Ce dureri... În capul pieptului, ușor spre dreapta. După aceea, discutând și căutând pe net, mi-am dat seama ce ar putea fi. Eu, de obicei, nu chem salvarea. Ema este mereu pe ideea „Chemăm salvarea!”.
Bursucu: Ai povestit, la un moment dat, că ai simțit durerea peste noapte, ai luat o pastilă și te-ai pus înapoi în pat.
Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro
Lucian Viziru: Am luat o pastilă și, în somn, nu am mai avut probleme. Când m-am trezit, a început din nou durerea și m-a lovit foarte rău în capul pieptului și undeva în partea dreaptă. Discutând și construind ideea asta, suspiciunea asta de infarct, parcă începuse să mă doară puțin și umărul stâng. Eu mai avusesem durerile astea și în Germania, dar nu la nivelul acesta. A venit salvarea, m-a luat și mi-a făcut analize. Aveam niște valori ridicate care pot indica un infarct. Am fost la gastroenterologie, s-a uitat la mine, nu m-a recunoscut și a zis: „E de la stomac, dați-i drumul de aici”. După aceea, m-au dus și m-au ținut la Terapie Intensivă, tot cu suspiciunea de infarct, încă vreo două-trei zile, mergând pe ideea că e mai bine să fim precauți și să nu apară probleme. Ulterior, am mai avut niște dureri de genul acesta, care mi-au trecut cu pastile. Am făcut și un RMN la inimă. Ți se poate îngroșa mușchiul inimii și poate să crape. Am scăpat, dar nu știu exact când a fost episodul acesta. Se poate să-l fi făcut și cu un an înainte. La inimă nu cred că a fost ceva clar. E greu de spus, pentru că în perioada aceea ba venea un medic și îmi spunea un lucru, ba venea altul și îmi spunea altceva. Erau mulți medici și îi prinsese și Revelionul. Nu erau nici cei mai buni acolo; cei mai buni erau plecați.
Bursucu: Când te-ai controlat ultima oară la inimă?
Lucian Viziru: Nu m-am mai controlat. Am făcut doar sport, atât.