Lidia Buble și-a pierdut ochelarii în aeroport. Ce a găsit, în schimb, artista, după ce a trecut de poarta de control. “Nu știu dacă este din aur, dacă sunt diamante, dar nu contează.”

Lidia Buble și-a pierdut ochelarii în aeroport. Ce a găsit, în schimb, artista, după ce a trecut de poarta de control. “Nu știu dacă este din aur, dacă sunt diamante, dar nu contează.”

Lidia Buble a împărtășit cu urmăritorii din online ce a găsit în aeroport.

Lidia Buble este la fel de activă și în mediul online, așa cum este și din punct de vedere profesional, iar atunci când nu se află pe micile ecrane, la spectacole sau la evenimente, aceasta își deschide sufletul în fața tuturor celor care o urmăresc. Artista povestește despre fiecare lucru ce îi aduce bucurie, tot ce întâlnește de zi cu zi în calea ei și se bucură, cu zâmbetul pe buze, de tot ceea ce primește din jur. Deja a vorbit de foarte multe ori că timpul petrecut alături de familie înseamnă pentru ea extrem de mult, astfel că găsește întotdeauna câte un moment de libertate alături de ei, amintindu-și de copilărie. La fel de mult apreciază și călătoriile, așa că artista vorbește adesea despre numeroase întâmplări din zborurile sale cu avionul, iar nimic din ceea ce se întâmplă în viața ei nu rămâne neștiut.

Ce a găsit Lidia Buble în aeroport?

Citește și: Lidia Buble, despre experiența masajului cu bețe de bambus. Ce spune artista despre această metodă de relaxare. „Nimeni și nimic nu mă mai poate supăra în viața asta.”

Lidia Buble [Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Lidia Buble, emoționată de timpul petrecut cu părinții ei. Ce planuri și-a făcut artista alături de mama sa? “Pentru mine asta e cel mai important în viață.”

Aflată în aeroport, Lidia Buble  a povestit despre faptul că și-a cumpărat două perechi de ochelari, una dintre ele fiind pe placul ei, însă nu a reușit să se bucure de ea decât la o singură purtare, deoarece a pierdut-o. Chiar și așa, artista spune că Universul i-a dat altceva în schimb, astfel, după ce a trecut de securitate, aceasta a găsit un inel, dar și o monedă care are pe ea o torță și câteva plante.

Artista se gândește că cu siguranță acest lucru înseamnă ceva, însă nu știe exact cum să interpreteze încă mesajul.  “Să vă povestesc ceva. Mi-am cumpărat din aeroport, de la escală, două perechi de ochelari. Cei care mi-au plăcut cel mai mult i-am pierdut aseară, după ce am reușit să-i port o singură dată. Am realizat asta abia când am ajuns în aeroport, însă, se pare că Universul a avut alt plan cu ochelarii mei și mi-a dat altceva la schimb. Sunt tare curioasă dacă ce mi-a dat, înseamnă ceva. Sigur trebuie să însemne ceva. După ce am trecut de punctul de control, am găsit acest inel care are o cruce. Nu știu dacă este din aur, dacă sunt diamante, dar nu contează. Și moneda asta care are pe ea ca o torță și stânga-dreapta niște plante, niște frunze. Credeți că înseamnă ceva? Ce înseamnă asta?”, a povestit Lidia Buble.

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 19 august 2026: Zodia care resimte oboseala după o perioadă în care a muncit extrem de mult- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Lidia Buble, fericită de timpul petrecut alături de părinții ei. Ce a făcut când a mers cu tatăl ei la spital și ce preparate i-a adus mama artistei. „Se schimbă rolurile în viață.”

Ce au descoperit polițiștii și medicii legiști după autopsia lui Hayden Panettiere

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

A ars paraclisul mănăstirii din localitatea Sfântu Ilie, monument de pe vremea lui Ștefan cel Mare

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Horoscop marți, 18 august 2026: Semnul zodiacal care primește vești bune legate de o sumă de bani

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro