„Lecțiile ei karmice nu s-au încheiat, deocamdată.” Scapă Elena Udrea de închisoare anul acesta?! Carmen Harra a spus cât mai are fostul ministru al Turismului de stat în spatele gratiilor!

„Lecțiile ei karmice nu s-au încheiat, deocamdată.” Scapă Elena Udrea de închisoare anul acesta?! Carmen Harra a spus cât mai are fostul ministru al Turismului de stat în spatele gratiilor!

Carmen Harra a făcut previziuni cu privire la eliberarea Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv în luna aprilie a anului 2022 la 6 ani de închisoare. Fostul ministru al Turismului a fost cercetată în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Deși a fost găsită vinovată de către oamenii legii, Elena Udrea a încercat să scape de închisoare și cu câteva ore înainte de verdictul instanței a părăsit țara. Ulterior, a fost prinsă pe teritoriul Bulgariei, unde a stat în arest preventiv până în data de 10 iunie 2022.

Ulterior, aceasta a fost adusă în țară și închisă la Penitenciarul Târgșor. Deși decizia instanței este una definitivă, blondina încearcă prin toate mijloacele să își dovedească nevinovăția și să se întoarcă acasă, la partenerul și la fiica sa.

Citește și: „Nu există destule cuvinte și nici destul timp să îmi cer iertare. Să știi mereu că te iubesc cel mai mult pe lumea asta.” Ce mesaj i-a transmis Elena Udrea fiicei sale, cu ocazia zilei sale de naștere

Elena Udrea  [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Pe Marius Elisei îl văd într-o altă relație și având un alt copil cu altcineva.” Carmen Harra, despre divorțul dintre Oana Roman și Marius Elisei! Cine este, de fapt, responsabil de despărțire?

Carmen Harra, previziuni despre libertatea Elenei Udrea

Carmen Harra [Sursa foto: Facebook]

Carmen Harra a vorbit despre posibilitatea ca Elena Udrea să fie eliberată în anul 2024. Clarvăzătoarea nu vede cu ochi buni această posibilitate, susținând că, chiar dacă va reuși să scape din spatele gratiilor, Elena Udrea se va întoarce acolo pentru că mai are de plătit încă doi ani lecțiile karmice.

Astfel, din păcate, fostul ministru al Turismului va mai petrece o bună perioadă departe de fiica sa și de tatăl acesteia.

 „ Pe Elena Udrea nu o avantajează perioada. Este în anul personal 7 și intră în anul personal 8, la sfârșitul lui 2024.

Poate atunci să se întâmple ceva, dar nu văd că o va scoate cineva de acolo. Și dacă o va scoate, va intra înapoi. Lecțiile ei karmice nu s-au încheiat, deocamdată, mai are de plătit încă cel puțin doi ani, după calculele mele numerologice .”, a mărturisit Carmen Harra, în urmă cu puțin timp, pentru  playtech.ro.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Mai greu a fost să mă apuc, dar să mă las, nu! Am suferit foarte mult pentru faptul nu am fost convocat pentru Mondial.” Marius Lăcătuș, destăinuiri sincere despre cariera sa în fotbal

Cât a costat rochia „reciclată” purtată de Mirabela Grădinaru la Chișinău. La ce eveniment a mai apărut în ea

Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații

Cum ne putem proteja de virusul West Nile? INSP anunță 58 de persoane infectate în România. Peste jumătate din cazuri au fost depistate în București și Ilfov

VIDEO George Clooney, Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția: eleganță, emoție și premiere de excepție

Horoscop duminică, 6 septembrie 2026: Zodia care se simte atrasă de cineva care nu seamănă deloc cu tiparul său obișnuit

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro