Lavinia Pîrva, despre motivul pentru care a fost absentă de pe micile ecrane și rețelele de socializare. “A fost prioritar în alegerile mele!”

Lavinia Pîrva, despre motivul pentru care a fost absentă de pe micile ecrane și rețelele de socializare. “A fost prioritar în alegerile mele!”

Lavinia Pîrva a vorbit despre motivul pentru care nu a mai fost activă în ultima perioadă în fața publicului.

Lavinia Pîrva a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care și-a dorit să fie sinceră față de urmăritori, răspunzând la mai multe mesaje pe care le-a primit în ultima perioadă. Aceasta nu a mai fost la fel de activă pe micile ecrane și nici în mediul online, așa că a spus motivul absenței ei, dar și faptul că a ales de fiecare dată să apară doar în momentul în care a avut ceva important de spus.  “În ultimul timp sunt foarte des întrebată ce mai fac, de ce nu mai apar la televizor, de ce nu postez mai des pe rețelele sociale etc. Sunt întrebări firești, deși eu cred că am obișnuit publicul cu apariții rare și doar atunci când am ceva profesional de spus. Totuși, am să răspund mai amplu la aceste întrebări. Deși am avut multe oportunități și propuneri pentru proiecte frumoase, am ales să mă ocup și să fiu alături de fiul meu în cea mai mare parte a timpului, astfel am selectat atent fiecare proiect sau evenimente care

mi-ar fi diminuat atenția și timpul petrecut cu cel mic.”, a scris Lavinia Pîrva pe rețelele de socializare.

Motivul pentru care Lavinia Pîrva a lipsit din mediul online în ultima perioadă

Citește și: Lavinia Pîrva, apariție de senzație pe rețelele de socializare! Cum s-a prezentat soția lui Ștefan Bănică Jr., în cadrul unui concert?

Lavinia Pîrva [Sursa foto: Instagram]

Citește și: “Multe emoții pe care nu le pot exprima în cuvinte.” Lavinia Pîrva, despre momentele în care a cântat alături de Ștefan Bănică Jr

Aceasta a mai mărturisit că fiul ei a fost prioritar în toate alegerile ei din ultima perioadă, astfel că ales cu grijă toate evenimentele și proiectele la care participă și s-a gândit foarte mult în direcția ei profesională.

Cu toate acestea, are noi proiecte pe care vrea să le expună și se pregătește să lanseze o melodie.  “Am simțit cu toată ființa mea să fac asta, așa că cel mic a fost prioritar în alegerile mele. În tot acest timp m-am gândit foarte mult la direcția mea profesională. Am realizat că muzica va face mereu parte din viața mea și nu voi renunța la ea niciodată, iar în această perioadă, am lucrat la o piesă care reprezintă exact simțămintele mele și modul meu de a vedea viața. Piesa urmează a fie lansată cât mai curând. Pe lângă asta, am și alte planuri interesante pe care le voi dezvălui la momentul potrivit! Până atunci vă las o fotografie in care mă cam maimuțăresc, lucru care nu prea se cade unei “doamne.”, a mai spus vedeta TV.

Citește și: Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se anunță vânt, ploi și ninsori de Florii și de Paște- kanald.ro

Citește și: NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult- stirilekanald.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

“Multe emoții pe care nu le pot exprima în cuvinte.” Lavinia Pîrva, despre momentele în care a cântat alături de Ștefan Bănică Jr

Reacția mamei, înainte ca fiica să fie eutanasiată. Cuvintele ei...

Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare

Mama Ludmilei Vartic și-a strâns durerea în suflet și A LUAT O DECIZIE care a îndurerat pe toți cei care au aflat. Femeia NU a mai rezistat și a făcut un pas extrem de dureros: "Vreau să vă anunț că..."  

Acasă, centrul universului tău: Cum să transformi spațiul personal în motor de succes și liniște

Vremea se schimbă radical. Meteorologii ANM au anunțat când vom scăpa de frig și ploi

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro