Colegii lui Alex și Rareș au făcut un gest emoționant în prima zi de școală.
Prima zi a noului an școlar a fost plină de durere și lacrimi la Colegiul Național „Nicu Gane" din Fălticeni. În loc ca momentul să fie unul dedicat revederii după vacanța de vară și emoțiilor unui nou început, elevii și profesorii și-au îndreptat gândurile către Alex și Rareș, cei doi adolescenți de doar 16 ani care și-au pierdut viața într-un accident rutier cumplit petrecut sâmbătă dimineață.
Cum i-au omagiat colegii pe cei doi adolescenți
Citește și: Cristina Petre a ajuns la spital! Tânăra urmează să fie operată: „Dacă vreți să-mi fiți alături...”
Tragedia în urma căreia Alex și Rareş și-au pierdut viața s-a produs sâmbătă dimineață, în localitatea Fântâna Mare din judetul Suceava. Cei doi adolescenți, ambii în vârstă de 16 ani, se aflau într-o mașină, iar unul dintre ei era la volan, deși nu avea dreptul legal de a conduce un autoturism. La un moment dat, tânărul care conducea ar fi pierdut controlul asupra mașinii, iar autoturismul s-a izbit violent de un cap de pod.
După coliziune, autoturismul a fost cuprins de flăcări, iar Alex și Rareş nu au mai putut fi salvați. Cei doi adolescenți au fost găsiți carbonizați în interiorul mașinii. Imediat după accident ar fi fost auzite strigăte de ajutor. Din nefericire, amploarea incendiului a făcut imposibilă salvarea celor două victime.
Cei doi tineri ar fi trebuit să se afle astăzi printre colegii lor, să pășească din nou pe holurile liceului și să înceapă împreună cu prietenii lor un nou an școlar. În memoria lor, elevii au făcut un gest emoționant și au transformat festivitatea într-un moment de reculegere pentru cei doi adolescenți plecați mult prea devreme dintre cei dragi. Colegii lor au venit îmbrăcați în negru, în semn de doliu.
Mai mulți dintre colegii lor și-au stăpânit cu greu lacrimile, constienți că cei doi prieteni nu vor mai reveni niciodată în băncile liceului. Elevii au ținut în brațe rame cu fotografiile celor doi adolescenți. După momentul de reculegere, un cadru didactic al Colegiului Național „Nicu Gane" a vorbit în fața celor prezenți despre golul uriaș lăsat în urmă de dispariția celor doi tineri.
„Astăzi, pentru noi, începutul are un gol imens. Rareș și Alexandru nu mai sunt, doi elevi ai școlii noastre, doi colegi, doi prieteni buni, doi copii care ar fi trebuit să fie astăzi aici, alături de colegi, să intre în clasă, să râdă, să vorbească despre vacanță, despre începerea unui an de liceu”, a declarat cadrul didactic la microfon, conform Bucovina TV Regional.