La pensiile mici se mai adaugă un al 13-lea venit în acest an! Pensionarii se pot bucura de un ajutor în plus

La pensiile mici se mai adaugă un al 13-lea venit în acest an! Pensionarii se pot bucura de un ajutor în plus

Vârstnicii care au pensia mică pot beneficia de un venit suplimentar sub forma unei plăți unice în 2025.

Guvernul este cel care a anunțat această măsură care vizează în special pensionarii cu venituri mici, care vor avea parte de această plată unică, special oferită pentru a aduce un sprijin financiar, iar aceștia din urmă să se poată descurca mai bine cu cheltuielile de zi cu zi. Se pare că decizia a fost luată din cauza anumitor situații economice (măsuri de austeritate), care au făcut ca autoritățile să ofere o atenție sporită acestora, astfel încât populația să nu aibă de suferit prea mult.

Cu alte cuvinte, acest ajutor este oferit pensionarilor care au pensii sub suma de 3.000 de lei. Persoanele în cauză vor beneficia de așa numita "a 13-a pensie", măsură apărută din cauza faptului că nu a mai existat o majorare a pensiilor, în urma restricțiilor impuse prin intermediul Ordonanței

„Trenuleț”.

La pensiile mici se mai adaugă un al 13-lea venit în acest an

Citește și: Veste pentru pensionare! Cine va beneficia de indemnizația de solidaritate și cine va primi bani în plus la pensie

La pensiile mici se mai adaugă un al 13-lea venit în acest an! [Sursa foto: freepik]

Citește și: Veste pentru pensionarele din țară! Ce spune noua decizie cu primire la vârstnicii care primesc sub 3.000 de lei lunar

Astfel, dat fiind faptul că pensiile nu au mai ajuns să fie crescute tocmai pentru că s-a înființat ordonanța menționată anterior, conform lui Kelemen Hunor se pare că deficitul bugetar a ajuns la 9%, punctând că nu există totuși suficiente resurse pentru a ajunge la o eventuală indexare a veniturilor pentru pensionari, deși acest lucru se dorește și se are în vedere.

Chiar și atunci când vine vorba despre împrumuturile externe, tot acesta a menționat că guvernul nu poate apela la acestea, ținând cont că există dobânzi mari și costuri suplimentare.

Tot acesta a fost cel care, conform evz.ro, a declarat faptul că guvernul se ocupă în prezent de această problemă și este în căutare de soluții benefice pentru toată lumea, în special pentru pensionarii cu pensii între 1.300 și 3.000 de lei. Iar de aici a pornit și soluția cu a 13-a pensie, soluție temporară, care vine ca o completare la veniturile lor, care ar putea să fie virată spre sfârșitul acestui an, mai exact după luna septembrie 2025.

La pensiile mici se mai adaugă un al 13-lea venit în acest an! [Sursa foto: freepik]

 

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Veste pentru pensionare! Cine va beneficia de indemnizația de solidaritate și cine va primi bani în plus la pensie

TEST: Cât de darnic ești? Răspunde doar la aceste întrebări!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

CINE ESTE PERSOANA care face dezvăluiri sfâșietoare despre Ion Drăgan? Au vorbit cu puțin timp înainte ca artistul să moară... iar acum rupe tăcerea: "Mi-a mărturisit că...". Ca să nu existe loc de interpretări, momentul CONVERSAȚIEI a fost făcut public

Mesajul pe care l-a transmis Dan Negru românilor care au dat buzna în mall-uri, în a doua zi de Crăciun: „Ieslea din grajdul lui Iisus e tot mai departe de noi.”

Veronica, pe cale să ia o decizie radicală în relația cu Ahmed: „O să pun punct”. Incredibil ce se va întâmpla în „Casa iubirii”, în ediția de sâmbătă, 27 decembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate