Jador a ajuns cu fiul lui la spital. Artistul a întârziat la un concert și a spus diagnosticul celui mic

Jador a ajuns cu fiul lui la spital. Artistul a întârziat la un concert și a spus diagnosticul celui mic

Jador a concertat, duminică seara, în Dâmbovița, la Ziua Comunei Dobra, însă artistul a întârziat 30 de minute și a spus motivul.

Jador și Oana Ciocan sunt mai fericiți ca niciodată, deoarece au devenit de curând părinți, fiind cea mai mare binecuvântare pentru ei. Au traversat împreună fiecare etapă frumoasă din relație, dar și micile obstacole și au ajuns în fața lui Dumnezeu pentru a-și jura iubire pe viață. Din rodul dragostei lor, cea mai mare bucurie a venit, fiind vorba despre fiul lor. Duminică seara, Jador a avut un concert la Ziua Comunei Dobra, în județul Dâmbovița, însă acesta a întârziat mai bine de 30 de minute, fapt ce nu îi stă în fire artistului, fiind mereu prezent la fiecare cântare pe care o onorează. De această dată, însă, întârzierea a fost din cauza unei urgențe medicale, deoarece artistul a ajuns cu fiul său la spital.

„Are fi-miu Covid, îmi pare rău! Am fost la spital!”, a fost mesajul transmis de Jador când a urcat pe scenă, apoi a început spectacolul, spre bucuria fanilor care îl așteptau.

Jador, mai fericit ca niciodată de când a devenit tată

Citește și: Jador este pus pe fapte mari! Artistul vrea să slăbească și să ajungă la o formă fizică mult mai bună! "M-am decis să slăbesc, am șuncă, am d-astea..."

Jador [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Jador a explicat motivul pentru care părinții săi nu au fost prezenți la nuntă, dar și de ce a ales să poarte un costum alb de ginerică! "Părinții mei sunt viața mea, nu mă interesează, dacă ei sunt fericiți..."

Povestea de dragoste dintre Jador și Oana Ciocan este una intensă, iar de când cei doi au aflat că vor deveni părinți, au fost cei mai fericiți din lume.

Dimineața zilei de 4 iunie a căpătat sens pentru ei, iar artistul Jador a publicat atunci o fotografie cu micuțul în brațe, adăugând și câteva cuvinte extrem de emoționante. „Astăzi v-am privit pe amândoi… și mi-au căzut lacrimile fără să le pot opri. Când te-am luat în brațe pentru prima dată, puiul meu, parcă tot ce am trăit până azi a căpătat un sens. Atât de mic… dar ai reușit să-mi umpli inima cum nimeni altcineva n-a făcut-o. Sunt tatăl tău. Și îți jur aici, în fața lumii: voi fi mereu lângă tine. Cu inima, cu fapta, cu rugăciunea. Iar ție, iubirea mea, femeia care mi-a dăruit această minune…Nu există destule cuvinte să-ți mulțumesc. Te-am privit și am văzut o regină. Puternică, frumoasă, curajoasă. Ai dat viață copilului nostru și ai scris, azi, cea mai sfântă pagină din povestea noastră. Te iubesc mai mult ca oricând. Suntem o familie acum. O echipă pe viață”, a spus Jador după ce a devenit tătic.

Citește și: Horoscop duminică, 2 august 2026: Zodia care profită din plin de timpul liber pentru se odihni și a petrece timp în familie- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Jador și Oana Ciocan [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Jador a devenit tătic! Ce a spus artistul când și-a ținut în brațe pentru prima dată copilul. “Îți jur aici, în fața lumii: voi fi mereu lângă tine.”

Momentul în care Kate Middleton a gafat la un eveniment oficial. Val de ironii: „Îi mai lipsește părul bufant”

Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral

În spatele fiecărui om puternic se află un părinte care l-a învățat să NU RENUNȚE NICIODATĂ. Mihai Bendeac a ales să-i mulțumească tatălui său printr-un gest emoționant: "Ai făcut pentru copiii tăi lucruri pe care eu nu aș fi fost în stare să le fac..."

Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea. Încă o dronă depistată la granița României, fără să intre în spațiul național

Horoscop dragoste august 2026: Zodia care are parte de cele mai frumoase momente romantice din viața sa

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro