Smiley a vorbit emoționat despre fiica lui, Josephine, iar micuța se pare că îi calcă pe urme artistului.
Smiley și-a luat rolul de tătic în serios, așa că acesta a vorbit despre relația pe care o are cu fiica lui, Josephine. Artistul a vorbit și despre talentul artistic al micuței.
Cum se înțelege Smiley cu fiica lui, Josephine
Smiley și Josephine
[Sursa foto: Instagram]Smiley este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de la noi din țară, iar pe lângă faptul că se poate lăuda cu o carieră frumoasă și de succes, Smiley este un om împlinit și în viața personală, acolo unde lucrurile merg la fel de bine. Smiley și Gina Pistol au împreună o fiică de aproape trei ani, iar artistul a vorbit emoționat despre relația pe care o are cu aceasta și despre faptul că se înțeleg de minune. În cadrul unui interviu recent, Smiley a precizat că micuța lui deja vorbește și că este o fire foarte independentă, deoarece își alege de fiecare dată hainele cu care urmează să se îmbrace și că are propriile păreri formate despre lucrurile din jur. „Vorbește, are aproape 3 ani, ne înțelegem foarte bine! Este foarte independentă, are părerile proprii, dorințele ei, vrea să se îmbrace cum vrea ea. E o fire foarte puternică!”, a mărturisit Smiley, pentru click.ro.
Josephine îi calcă pe urme tatălui ei. Cu cine cântă micuța în fiecare zi
Smiley și Gina Pistol
Smiley a vorbit și despre posibilitatea ca fiica lui să-și clădească un viitor în cariera muzicală, asemenea tatălui, iar artistul a spus că o va sprijinii pe viitor, dacă ea își dorește să facă acest lucru și se bucură de faptul că a observat la Josephine ureche muzicală. Smiley are chiar și câteva înregistrări cu micuța în timp ce își compune singură melodiile. Chiar dacă Gina Pistol nu are o carieră în industria muzicală, ea a urcat alături de soțul ei pe scenă și nu s-a sfiit să cânte alături de artist. Astfel, micuța Josephine cântă zilnic acasă alături de Gina. „Da, dacă ea o să își dorească să facă așa sigur o să facem, nu știu dacă o să facem public dar dacă ea o să își dorească să facă asta o să facem. Noi avem foarte multe înregistrări cu fiica noastră cântând, deci nu ar fi exclus! Nu numai că are ureche muzicală dar ea își compune piesele singură, serios. De la cineva a moștenit… Da, cu Gina cânt în fiecare zi, nu ar fi ceva neobișnuit. Deocamdată e devreme să zic orice despre ce vrea să facă, deocamdată ne jucăm, ne distrăm și ne descoperim veleitățile.”, a mai spus cântărețul, pentru aceeași sursă menționată mai sus.