Irina Loghin face furori pe litoralul din Dubai! Artista s-a afișat în costum de baie! Cum arată doamna muzicii populare românești, la 84 de ani?

Irina Loghin face furori pe litoralul din Dubai! Artista s-a afișat în costum de baie! Cum arată doamna muzicii populare românești, la 84 de ani?

Irina Loghin arată într-o formă de invidiat, la 84 de ani.

Irina Loghin este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară. În vârstă de 84 de ani, artista a fost numită „ Doamna muzicii populare românești ”, reușind de-a lungul timpului să ajungă la inima publicului prin intermediul talentului său muzical, dar și al eleganței și frumuseții de care a dat dovadă.

Astfel, chiar dacă timpul și-a făcut simțită trecerea, Irina Loghin a reușit să demonstreze că pentru ea vârsta reprezintă doar un număr, păstrându-și chipul senin și aspectul fizic demn de invidiat.

Irina Loghin, vacanță alături de fiul său

Citește și: “Îl visez foarte puțin, ca un tablou. Îl visam ca atunci când mergeam înaintea lui când ne aducea pâine. Îl simt tot timpul.” Irina Loghin, despre momentele alături de tatăl ei și despre amintirile pe care le are cu acesta

Irina Loghin și fiul său  [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „În sufletul meu, mă simt ca la 20 de ani. Sunt foarte atentă cu alimentația. Mănânc carne foarte rar, unde nu am încotro, dacă sunt la un restaurant și sunt departe de casă.” Irina Loghin, despre alimentația care o menține tânără

În această perioadă, Irina Loghin se bucură de o binemeritată vacanță alături de fiul său. Interpreta de muzică populară a fugit de vremea mohorâtă din România și a ales să se bucure de clipe de relaxare într-o destinație exotică.

Folclorista s-a fotografiat alături de fiul său în costum de baie, pe o plajă din Dubai. Se poate observa cu ochiul liber faptul că, la 84 de ani, Irina Loghin reușește încă să atragă toate privirile.

În urmă cu ceva vreme, artista mărturisea care este secretul unei siluete de invidiat.

Fac multă mișcare, multă mișcare zi de zi. Să vă intre în cap, scumpe doamne, mișcarea este sfântă pentru a te menține sănătoasă. Normal că îmi simt și eu anii, că sunt destui, dar mișcarea este extraordinară, asta mă ajuta foarte mult.

Citește și: Incredibil ce se întâmplă între Lia și Filip: „Încheiem...”. Tânărul a dezvăluit totul în mediul online- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Totul vine de la alimentație, de la crudități. Eu în fiecare dimineață beau un ceai de cătină. O dau prin blender, o strecor și beau un pahar de cătină și acum m-am învățat cu el. Cătina este cea mai bună. Când eram la ţară aveam pădure de tei aproape de casă, urcam dealurile, era un miros extraordinar !”, a spus Irina Loghin, în cadrul unei emisiuni TV.

Irina Loghin, mărturisiri emoționante despre legătura dintre ea și Dan Spătaru

Irina Loghin [Sursa foto: Facebook]

În cadrul unui interviu acordat lui Dan Negru, Irina Loghin a vorbit despre legătura spectaculoasă pe care a avut-o cu regretatul Dan Spătaru. Interpreta de muzică populară a avut numai cuvinte de laudă la adresa colegului său de breaslă, alături de care și-a petrecut numeroase vacanțe.

Ce coleg extraordinar! Îmi amintesc că am plecat cu le la Ierusalim, numai eu și cu Dan. Atâta ne-am distrat atunci... Am vizitat Sfântul Mormânt. Era foarte credincios, era generos, căuta să facă atmosferă. Era haios. A avut o perioadă destul de scurtă, dar o ținuse lanț (nr. când avea probleme cu alcoolul). ”, a povestit Irina Loghin.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Unde ați văzut voi că am înșelat-o eu pe Claudia? Lăutărașii ăștia care intră și se iau de mine.” Armin Nicoară a răbufnit pe internet! Ce a spus despre infidelitatea față de Claudia Puican?

Ce a făcut Andra imediat după ce Cătălin Măruță a semnat cu Antena 1. Regula pe care cei doi o respectă în relație

EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare

Momentul pe care telespectatorii NU L-AU VĂZUT ÎN TIMPUL EMISIUNII. Alexandru și Diana s-au sărutat, iar CAMERELE AU SURPRINS imaginile din Casa Iubirii. Ce spun cei doi și ce au scos la iveală: "Îmi este rușine, să..."

Transfăgărăşanul se închide sâmbătă. Circulaţia va fi oprită timp de 11 ore pentru desfăşurarea unei competiţii de triatlon

Câte zile libere vor avea angajații români în 2027. Calendarul complet al sărbătorilor legale

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro