Ce a spus Ionuț Cercel de ziua tatălui său, Petrică Cercel, la aproape cinci ani de când acesta a plecat dintre noi.
Astăzi este o zi extrem de tristă pentru familia lui Petrică Cercel. În trecut, ziua de 19 februarie era una dintre cel mai fericite zile, iar toți membrii familiei se strângeau pentru a sărbători ziua de naștere a lui Petrică Cercel, însă pe 16 septembrie 2021, artistul s-a stins din viață și a lăsat în urma sa multă durere. Astăzi, acesta ar fi împlinit frumoasa vârstă de 58 de ani și ar fi petrecut ca de obicei alături de copii și de nepoții săi.
Copiii acestuia încă suferă extrem de mult după stâlpul familiei lor și își aduc aminte în fiecare zi de momentele frumoase petrecute împreună, iar Ionuț Cercel a transmis un mesaj extrem de dureros în memoria părintelui său. La rândul său, Florin Cercel nu a lăsat să treacă această zi fără să își amintească de tatăl său și i-a dedicat o melodie.
„Azi 19 februarie, tăticul meu, Petrică Cercel, își sărbătorește ziua în grădina Lui Dumnezeu, gândul meu va fi tot timpul la el. Vreau să spun câteva cuvinte aici, pentru că în suflet simt că nu mai am cuvinte când vine vorba despre tata… Oricâți oameni frumoși ai avea în viață, părinții rămân unici. Ai doar o mamă și un tată. O singură dată. Ei sunt unici. Și nimeni nu îi poate înlocui. TATA și MAMA sunt darurile care nu se repetă. Merită toate lacrimile și recunoștința mea pentru omul care a fost! Cel mai bun om pentru mine, TATA!”, a scris Ionuț Cercel, pe rețelele de socializare.
Ce a transmis Florin Cercel de ziua tatălui său
Și Florin Cercel a lăsat pe conturile sale de socializare un mesaj dureros pentru părintele său, pe care l-a iubit extrem de mult și alături de care a fost prezent la multe concerte.
„Astăzi am ales această zi pentru el, pentru tăticul meu, pe care îl voi iubi toată viața mea.