În această seară, de la ora 22:30, în “Familia Borgia”, la Kanal D2, Familia Borgia, declin pe toate fronturile

În această seară, de la ora 22:30, în “Familia Borgia”, la Kanal D2, Familia Borgia, declin pe toate fronturile

Anul 1506 este unul înfiorător pentru celebra familie Borgia, aceștia fiind nevoiți să suporte pedepsele pentru crimele comise, iar fanii îndrăgitului serial difuzat în această seară, de la ora 22:30, la Kanal D2, vor fi surprinși de evenimentele teribile prin care aceștia vor fi nevoiți să treacă.

În timp ce Cesare este arestat, ajungând în custodia Regelui Ferdinand al Spaniei, Lucrezia a mai rămas în Italia. Dacă va fi găsit vinovat, pentru nenumăratele crime de care este acuzat, Cesare va fi executat.

Lucrezia ajunsă în punctul în care trebuie să își îndeplinească rolul de ducesă, la insistențele socrului său, trebuie să ia o serie de decizii pentru regatul pe care îl conduce. Totodată, Lucrezia este extrem de îngrijorată de soarta fratelui său, Cesare și ar face orice ca să îl ajute. Mai mult decât atât, Lucrezia află, în mod întâmplător, că Alfonso d’Este vrea să divorțeze de ea, iar disperarea își face loc în sufletul frumoasei fete…

Nu ratați, în această seară, de la ora 22:30, un nou episod din serialul “Familia Borgia”, numai la Kanal D2.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este bărbatul care a încercat să își calce soția pe trecerea de pietoni

Cum e numită Iulia Vântur, după 10 ani în India, într-o ”relație neconfirmată oficial” cu Salman Khan

Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani

PIERDERE IMENSĂ pentru fostul soț al Ralucăi Bădulescu: „Astăzi știu că, de fapt, ea a venit în viața mea ca să mă salveze”

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Horoscop pentru miercuri, 19 august 2026: Zodia care resimte oboseala după o perioadă în care a muncit extrem de mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro