În această seară, de la ora 20:00, în “Totul pentru familia mea”, la Kanal D, Clipe de groază pentru familia Eren

În această seară, de la ora 20:00, în “Totul pentru familia mea”, la Kanal D,  Clipe de groază pentru familia Eren
În această seară, de la ora 20:00, în “Totul pentru familia mea”, la Kanal D, Clipe de groază pentru familia Eren

Cu fiecare episod care se derulează din serialul “Totul pentru familia mea”, telespectatorii vor fi martori unor situații tot mai emoționante, prin care trec frații familiei Eren.

Astăzi, de la ora 20:00, într-un nou episod al producției, vom fi martori unor noi momente impresionante, care vor trezi empatia privitorului.

Tolga, Ogulcan, Omer, Yasmin și Aybike se află în continuare, în stare gravă, la spital, după accidentul petrecut la restaurantul în care aniversau nunta cuplului Asiye și Doruk. Familiile acestora sunt extrem de îngrijorate iar prietenii acestora fac tot ce pot pentru a le fi alături în aceste momente cumplite.

Nebahat și Akif se tem pentru soarta micuței Bahar ai cărei frați au fost victimele accidentului teribil din restaurant. Cei doi încearcă să o lase în grija cumnatei micuței însă, spre marea lor surprindere, femeia vrea să o trimită la orfelinat. Impresionați de situația lui Bahar, Nebahat și Akif vor lua o decizie neașteptată.

Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul “Totul pentru familia mea”, numai la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Apel la consilier” revine cu un nou sezon la Kanal D, duminică, de la 10:30

Cât a costat rochia „reciclată” purtată de Mirabela Grădinaru la Chișinău. La ce eveniment a mai apărut în ea

Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații

Cum ne putem proteja de virusul West Nile? INSP anunță 58 de persoane infectate în România. Peste jumătate din cazuri au fost depistate în București și Ilfov

VIDEO George Clooney, Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția: eleganță, emoție și premiere de excepție

Horoscop duminică, 6 septembrie 2026: Zodia care se simte atrasă de cineva care nu seamănă deloc cu tiparul său obișnuit

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro