În această seară, de la ora 20:00, în serialul ”Totul pentru familia mea”, Akif primește o veste devastatoare

În această seară, de la ora 20:00, în serialul ”Totul pentru familia mea”, Akif primește o veste devastatoare

În această seară, de la ora 20:00, fanii serialului ”Totul pentru familia mea”, vor avea parte de noi momente pline de emoție și dramatism, odată cu difuzarea unui nou episod al producției, la Kanal D.

După ce a părăsit casa din pricina neînțelegerilor cu tatăl său, Oğulcan ia atitudine atât împotriva acestuia cât și împotriva lui Ömer.

 

Aybike află, printr-o întâmplare, că Cansu i-a furat un obiect prețios și amenință că o demasca în fața tatălui lor. Cansu nu concepe sub nicio formă ca Orhan să afle despre fapta sa și o nouă dramă își face loc în familia Eren.

Akif continuă să petreacă timp alături de Süreyya, și reușește să își păcălească soția, apelând la tot felul de minciuni și trucuri. Nebahat, în schimb, urmează a fi din nou, extrem de dezamagită de soțul său iar Akif va afla o veste care îl va distruge.

Pe de altă parte, Ayla îi împărtășește lui Nebahat îngrijorările sale cu privire la Gökhan și primește sprijin din partea lui Akif. Când Gokhan află că Ayla știe că acesta și-a mințit fiul, pentru a obține foloase materiale de pe urma tânărului, bărbatul recurge la amenințări.

Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul ”Totul pentru familia mea”, difuzat numai la Kanal D.

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anca Serea a dezvăluit regulile de eleganță pe care orice femeie ar trebui să le respecte. Cum trebuie să stea o femeie pe scaun: „Eleganța nu e întâmplătoare.”

Gestul lui Cristian Mungiu, la Cannes! Care este explicația

El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”

Bunicul Andreei Micu, MARCAT DE VESTEA CARE A CUTREMURAT FAMILIA: "Offff! Mă Puiu lui tătăițu, stau și mă întreb: Unde ai găsit...". Detalii dureroase despre cazul adolescentei de 17 ani

Caz șocant într-o comună din județul Buzău! Un copil de patru ani a fost sfâșiat de un câine ciobănesc: „Animalul era legat şi cel mic a mers să-i dea de mâncare”

Horoscop pentru miercuri, 27 mai 2026: Acest semn zodiacal se va rupe de trecutul său și va învăța să trăiască în prezent

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro