În această seară, de la ora 20:00, in “Melek”, la Kanal D

În această seară, de la ora 20:00, in “Melek”, la Kanal D
În această seară, de la ora 20:00, in “Melek”, la Kanal D

Alpay, la mâna lui Melek

Mithat reușește sa obțină, cu ajutorul lui Seyran, medicamentele necesare tratamentului lui Melek, însă preferă ca aceasta să nu afle ca el știe de teribila boală de care sora lui suferă.

Kerem vine la Mithat pentru a-i mulțumi, după ce unchiul său i-a ajutat să-și recupereze fratele mai mic. Mai mult, Kerem îi mai solicită o dată ajutorul lui Mithat, pentru că tânărul dorește să își pedepsească tatăl, pentru răul provocat mamei sale. Mithat caută să își aducă nepotul pe drumul cel bun însă încăpățânarea tânărului îi dă mult de furcă.

Melek este pusă într-o situatie dificilă. Femeia este sfătuită de către prietena ei, Basak, sa le spuna celor din familie despre boala de care suferă, dar Melek nici nu vrea să audă de asta. In plus, Melek trebuie să rezolve problemele cu fostul soș iar sprijin, în acest demers, este nimeni altul decat Halil. Alpay este pasibil de inchisoare, dupa răpirea micutului Seyit Ali.

Melek este hotărâtă să facă tot ce-i stă în putere pentru a-l ține departe pe fostul soț de copiii si.

Nu ratati, în aceasta seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul “Melek”, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică: „Da, da, eu sunt:”

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a pus mâinile în..."

Tristețe imensă în lumea fotbalului internațional. S-a stins din viață Bo Johansson, fostul selecționer al Danemarcei, care a dus naționala în sferturile Cupei Mondiale din 1998

Rezumat episodul 23 „Inimă de mamă”, difuzat luni, 19 octombrie 2026, la Kanal D. Karsu îi cere lui Atilla să plece din viața ei după ce Reha îi ia copiii

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro