“Ideea este că eu întotdeauna a trebuit să mă fac plăcut, adică am fost nevoit, dar mi-a ieșit!” De ce a fost nevoit Augustin Viziru să se descurce singur în viață

“Ideea este că eu întotdeauna a trebuit să mă fac plăcut, adică am fost nevoit, dar mi-a ieșit!” De ce a fost nevoit Augustin Viziru să se descurce singur în viață
“Ideea este că eu întotdeauna a trebuit să mă fac plăcut, adică am fost nevoit, dar mi-a ieșit!” De ce a fost nevoit Augustin Viziru să se descurce singur în viață

Augustin Viziru își consideră fratele ca fiind mai puțin “descurcăreț”, în comparație cu el.

Augustin Viziru este unul dintre cei mai apreciați actori de la noi din țară. De curând, acesta a participat la un podcast, în cadrul căruia a dezvăluit anumite aspecte legate de viața sa personală, despre cum a fost nevoit să se descurce singur pentru a ajunge cineva, dar și despre credința pe care o are.

 

De ce a fost nevoit Augustin Viziru să se descurce singur în viață

Este cunoscut deja faptul că, atât Augustin Viziru, cât și fratele său Lucian, sunt două persoane cunoscute în showbiz-ul românesc, în special prin intermediul carierei lor în actorie. Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu faptul că Augustin Viziru a fost cel care, indiferent de locul în care ajungea, trebuia să se facă singur plăcut de cei din jur, în comparație cu fratele său.

El nu e așa... “descurcăreț”, să zic, ca mine. Suntem același sânge, am crescut în casă, am avut aceiași părinți, nu e ca și cum am fi primit o educație separată sau să zicem că avem opinii diferite.(...) Concluzia mea a fost... pentru că el când s-a născut, el a fost așteptat în familie de peste 40 de ani de Gogu și așa mai departe, viitoarea generație de tenismeni și avea și vocea înregistrată pe magnetofon.

Eu n-am nici poze când eram mic. Când a apărut al doilea, cred că între mama și tata era o situație mai tensionată... cum multe familii fac chestia asta. Ideea este că eu întotdeauna a trebuit să mă fac plăcut, adică am fost nevoit, dar mi-a ieșit, pentru că oriunde m-am dus... ăsta a fost darul meu, să zic așa. Cred că am fost forțat de împrejurări să mă descurc singur.
(...) Asta cred că am pățit eu și d-aia probabil sunt mai descurcăreț.
”, a povestit Augustin Viziru, în cadrul unui podcast.

Citește și: „Primul lucru pe care trebuie să îl faci ca să te lași este să îți schimbi anturajul.” Augustin Viziru, sfaturi pentru cei care se confruntă cu dependența de jocuri de noroc!

augustin si lucian viziru
De ce a fost nevoit Augustin Viziru să se descurce singur în viață[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Te naști cu atitudinea. Dacă mă întrebi, fiecare om are aura lui și felul lui de a fi!” Augustin Viziru a vorbit despre ce îi place la o femeie

Citește și: Ce au găsit specialiștii legiști pe corpul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, fosta ministră a Justiției. Autopsia a fost finalizată- kanald.ro

Citește și: Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan- stirilekanald.ro

Ce relație are Augustin Viziru cu Dumnezeu

Nu multe sunt persoanele care știau faptul că, actorul Augustin Viziru nu deține o relație tocmai apropiată cu Dumnezeu, în ciuda faptului că au existat momente de-a lungul vieții sale, în care, conștient sau nu, a apelat la Dumnezeu. Au fost și momente în care acesta nu a fost ascultat și nu a primit ajutorul de care avea nevoie în diverse momente grele din viața sa, ceea ce l-a determinat să nu mai creadă în Dumnezeu.

Nu cred în Dumnezeu. Nu cred pentru că... mna... poate o să zici că... multă lume o să se supere și... dar asta e părerea mea și sunt sincer. Nu cred că ai nevoie de cineva pe lumea asta, nici măcar de Dumnezeu. Pentru că mulți oameni se întorc către Dumnezeu când le e greu sau au o cumpănă sau ajung într-o situație de genul ăsta, dar când vezi că sunt tsunami de mor câte 250-300 de mii de oameni nevinovați, copii, noi-născuți pe lumea asta și cum se face propaganda asta prin biserici și așa mai departe. Pentru mine, când văd că mor câte 200-300 de mii de oameni la câte o catastrofă de genul ăsta sau copii bolnavi de leucemie, noi-născuți și așa mai departe... Dacă există Dumnezeu, înseamnă că nu e atât de bun și atât de Atotputernic. Asta este părerea mea și plus că m-am dus si către El, chiar credeam, când era cu tata să... “Doamne fă ceva!”, pentru că și acum dacă îmi spui ceva, zic Doamne Ajută! Pentru că de mic am fost învățat să zic, cu toate că na, viața mie personal, până în momentul de față nu mi-a arătat că există Dumnezeu și nici nu cred că în ăștia 2000 de ani de când s-a scris, a arătat cineva că există Dumnezeu. Dacă o să-L văd, îi zic da, ești!”, a adăugat acesta.

augustin viziru declaratii
De ce a fost nevoit Augustin Viziru să se descurce singur în viață[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Te naști cu atitudinea! Dacă mă întrebi, fiecare om are aura lui și felul lui de a fi!” Augustin Viziru a vorbit despre ce îi place la o femeie

Cine este prietena ta cea mai bună, în funcție de zodie

Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026

Un nume mare din FOTBAL, împușcat mortal în faţa unui magazin. Atacatorii au tras focuri de armă şi asupra mamei sportivului: "Această veste nefericită ne consternează pe toți cei care facem parte din această instituție"

Alina Sorescu, copleșită de emoții, în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Cine a salvat-o după divorț: „Acum mă simt în acel punct”

Corina, dezvăluiri șocante despre Naomi și Lia: „Au urmat cuvinte pe care nu pot să le zic aici, atitudini, amenințări!” Iată ce s-a întâmplat în afara platourilor de filmare

Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies