Iancu și Denisa Sterp au un nou membru al familiei, cu puțin timp ca tânăra să devină mamă pentru prima oară! Ce dilemă are fratele lui Culiță Sterp? "Te mănânc!"

Iancu și Denisa Sterp au un nou membru al familiei, cu puțin timp ca tânăra să devină mamă pentru prima oară! Ce dilemă are fratele lui Culiță Sterp? "Te mănânc!"

Se pare că lucrurile au început să se așeze treptat și sigur pentru familia celor doi, iar recent se bucură și de un nou membru.

Iancu și Denisa Sterp trăiesc o perioadă foarte frumoasă din viața lor, dat fiind faptul că în curând urmează să devină părinți pentru prima oară. În tot acest timp, cei doi s-au bucurat de ultimele luni petrecute în doi. Cu toate acestea, nu de mult, cei doi au hotărât că este momentul și pentru un alt nou membru al familiei, aspect împărtășit cu persoanele de pe rețelele de socializare, care le urmăresc activitatea, chiar recent. Astfel, cu puțin timp înainte ca Denisa Sterp să aducă pe lume primul său copilaș, cei doi se bucură și de o altă prezență în familia lor, o prezență care deja reușește să le aducă zâmbetul pe buze și să îi încânte de fiecare dată. 

Iancu și Denisa Sterp au un nou membru al familiei, cu puțin timp ca tânăra să devină mamă pentru prima oară

Citește și: S-a mărit familia Getuței! Tânăra a făcut imediat cunoștință urmăritorilor cu noul membru: „Nu știu care e mai frumos din voi.”

Ce dilemă are fratele lui Culiță Sterp? [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Iancu Sterp, extrem de grijuliu cu soția lui, care nu se mai poate încălța singură. Ce metode încearcă tânăra pentru a întoarce bebelușul cu capul în jos: “El încă stă ca la plajă.”

În cursul zilei de ieri, acesta a postat un filmuleț pe contul său de Instagram, la Story, acolo unde le-a arătat urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare, care este noul membru al familiei sale și a Denisei Sterp, soția lui.

Astfel, Iancu Sterp a fost tare încântat odată ce în curtea casei sale a apărut... o pisicuță! Se pare că aceasta s-a apropiat atât de repede de cei doi, încât au decis să o și păstreze. Cu toate acestea, a existat și o dilemă pe care fratele lui Culiță Sterp nu a rezolvat-o încă: ce nume să pună, oare, noului lor animăluț de companie?

Citește și: Carolina tună și fulgeră în „Casa iubirii”, după dansul dintre Sergiu și Gabriela: „Mi se pare strigător la cer!”- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

“Avem un nou membru în familie, uitați cât e de lingușitoare. A venit de pe străzi la noi… am și eu o întrebare. N-am avut așa animal de companie niciodată, cum să-i pun numele? Am decis să o păstrăm. Cum să-ți pun numele? Nu știu cum să-ți pun numele... (…) Eu n-am mai văzut așa animăluț, eu niciodată nu am văzut un animăluț așa de lingușitor! Te mănânc!”, a fost mesajul transmis de Iancu Sterp, în filmulețul postat pe pagina sa de Instagram, la Story.

Ce dilemă are fratele lui Culiță Sterp? [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Iancu Sterp, extrem de grijuliu cu soția lui, care nu se mai poate încălța singură. Ce metode încearcă tânăra pentru a întoarce bebelușul cu capul în jos: “El încă stă ca la plajă.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță

Există pierderi după care viața NU mai este niciodată la fel. Pentru Roxana Ciuhulescu, un astfel de moment A VENIT ODATĂ cu moartea mamei sale. În sufletul ei începe acum CEA MAI GREA LUPTĂ, aceea de a merge mai departe: "O parte din sufletul meu..."

Imaginile durerii de la înmormântarea celebrului actor turc Serhat Kılıç. Tatăl acestuia a cedat de tristețe când și-a condus fiul pe ultimul drum

Horoscop pentru ziua de joi, 10 septembrie 2026: Semnul zodiacal care își rupe din timpul liber pentru a ajuta un prieten care trece printr-o perioadă dificilă

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro