„I-a pus pe copii sub ea, ca să-i protejeze.” Ce vedetă și-a găsit familia sub ruinele din Turcia

„I-a pus pe copii sub ea, ca să-i protejeze.” Ce vedetă și-a găsit familia sub ruinele din Turcia

O mare tragedie a avut loc în urmă cu două zile, în Turcia și în Sira, după un cutremur devastator. În zona din Turcia, în care multe orașe au fost distruse se afla și familia unei vedete, mai exact, Gazi Demirel, un artist de origine turcă.

Artistul a aflat că mulți dintre membri familiei sale au fost prinși sub ruine, iar o nepoată s-a stins din viață, salvându-și copiii.

Citește și: Serialul turcesc “Totul pentru familia mea”, prima opțiune a telespectatorilor, la nivelul întregii țări Adriana Nicoleanu

Gazi Demirel și-a găsit familia sub ruinele din Turcia

Gazi Demirel trece printr-o perioadă cruntă, după ce familia lui, care a rămas în Turcia, a fost victima cutremurului în care aproximativ 5.000 de persoane s-au stins din viață. Cel mai dureros lucru pentru artist a fost că una dintre nepoatele lui a decedat, pentru a-și salva copiii.

Este vorba despre soția nepotului său din partea surorii, care avea doar 27 de ani și a făcut tot ce a putut pentru a-și salva copiii.

Din păcate pentru toți, nu a supraviețuit, iar unui copil în vârstă de 5 ani i-a fost amputate piciorul.

„Casele lor au fost dărâmate. Sora mea și familia au fost găsiți sub ruine cu răni. Din păcate, soția unui nepot a fost găsită fără viață, pentru că și-a apărat cei trei copii. I-a pus pe cei trei copii sub ea, ca să-i protejeze, dar din păcate ea a murit, iar unul dintre copii și-a pierdut picioarele.”, a spus Gazi Demirel în cadrul unei emisiuni TV.

„I-a pus pe copii sub ea, ca să-i protejeze.” Ce vedetă și-a găsit familia sub ruinele din Turcia [Sursa foto: Profimedia]

Artistul  cere ajutorul statului român

După ce familia lui a suferit o pierdere uriașă, artistul cere ajutorul statului român pentru cetățenii turci rămas fără locuințe și fără posibilitatea de a se întreține în această perioadă.

Artistul a transmis că sufletul lor plânge încontinuu și își dorește ce este mai bun pentru cei din țara lui, care au rămas pe străzi, iar din acest își dorește ca aceștia să vină la noi în țară.

„Sufletul nostru plânge cu sânge în continuu și am o mare rugăminte la autoritățile române.(...) Oameni buni care conduceți țara mea frumoasă, dacă se poate să mai lăsați să vină aici oamenii turci care au rămas fără casă și stau pe străzi. E frig acolo, plouă, ninge. Îi lăsăm așa să moară?”, a transmis, plângând, artistul.

Citește și: Cine este Dany, bărbatul al cărui nume este scris pe colierul noii concurente din „Casa iubirii”... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

„I-a pus pe copii sub ea, ca să-i protejeze.” Ce vedetă și-a găsit familia sub ruinele din Turcia [Sursa foto: Profimedia]

Citește și: „Multe comportamente obraznice între membrii echipajului.” Angajații vaselor de croazieră au oferit detalii uluitoare despre ce se întâmplă în aceste locații

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cât te costă o nuntă în anul 2023. Ce sumă de bani trebuie să scoți din buzunar pentru cununia religioasă

Dani Piersic, fiul cel mic al lui Florin Piersic, apariție rară alături de soția sa. Cum arată Orsolya, femeia cu care s-a căsătorit în urmă cu doi ani

„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă

VIDEO Scene neașteptate pe Transfăgărășan, surprinse în imagini. Un urs A FĂCUT PRĂPĂD la o mașină, iar momentul când animalul a început să o distrugă i-a lăsat pe MARTORI FĂRĂ REACȚIE. Ce a urmat și ce s-a întâmplat cu proprietarii autoturismului

VIDEO Salvare dramatică pe o plajă de pe insula grecească Thasos: turiști români au format un lanț uman pentru a salva un adolescent luat de valuri

Imagini de senzație de la date-ul Carolinei cu Sergiu! Incredibil la ce subiect au ajuns cei doi concurenți „Casa iubirii”: „Putem să ne despărțim”

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro