HOROSCOP URANIA până duminică. Se dezlănţuie iadul! Jupiter retrograd aduce patru luni grele, cu despărţiri şi cumpene financiare

HOROSCOP URANIA până duminică. Se dezlănţuie iadul! Jupiter retrograd aduce patru luni grele, cu despărţiri şi cumpene financiare

Horoscop Urania. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 6-12 aprilie 2019 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie.

În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

BERBEC

În prima parte a zilei de 6 aprilie, Berbecii continuă să aibă energie și determinare, să se simtă bine, să fie într-o bună formă fizică, concentrându-se pe problemele curente cu destul entuziasm. Între 6 aprilie, după ora 15.07, și noaptea de 8 aprilie, nevoia de stabilitate materială poate fi (mai) acut resimțită. Unele secvențe îi pot determina să facă economie sau să găsească noi căi de a obține venituri. Între 8 aprilie, după ora 23.15, și dimineața zilei de 11 aprilie, capacitate de a vorbi expresiv și convingător ori de a susține luări de cuvânt într-un context public care să fie apreciate.

Citeste si: Horoscop Minerva pentru a doua jumătate a lunii APRILIE 2019. Schimbări radicale pentru cinci zodii. Urmează zile victorioase

Uneori, Berbecii pot deveni combative, dar, pe fond, contextul astral îi va susține prin flexibilitate și adaptabilitate la situația dată. Obligația de a face scurte deplasări ori șansa de a călători. Din 11 aprilie, după ora 5.32, chestiuni curente privitoare la viața de familie, dar nu întotdeauna sentimentul datoriei față de părinți ori dorința de a-i ajuta pe aceștia se va desfășura așa cum și-ar dori ei, pentru că vor apărea situații care le vor răpi timpul și le vor limita capacitatea de a se pune la dispoziția lor.

Alteori, chiar dacă vor avea timpul necesar, capacitatea lor de a-i ajuta va fi limitată de împrejurări. Pe această direcție, ziua de 12 aprilie poate fi una specială prin impactul pe care l-ar putea avea asupra nativilor Careul în T la grad perfect (22°), care va funcționa pe direcția caselor IV/X și respectiv I și care va angaja persoana lor, cariera și obligațiile sociale ori relațiile de familie.

Impact semnificativ al evenimentelor exterioare asupra patrimoniului personal. Din 11 aprilie, Jupiter va intra în mișcare aparent retrogradă, până pe 12 august, când își va relua traseul în Săgetător de la 14°, introducând necesare reașezări de crezuri și atașamente importante pentru viața și cariera nativilor.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Imagini dureroase cu Emilia Clarke, actriţa din ”Game of Thrones”, pe patul de spital! A suferit un anevrism cerebral

Nicușor Dan, un buchet de flori și o regulă de eleganță încălcată. Ce arată imaginile de la nunta lui Alexandru Nazare

EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere

Proprietarul locuinței unde Mădălina Apostol stătea face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE. Ce ar fi găsit fiul ei cel mare în coșul de gunoi și CE SE AFLA ÎN APROPIEREA trupului neînsuflețit: "Avea mâinile încleștate pe un..."

VIDEO | Mama Mădălinei Apostol a venit la capelă. Femeia nu și-a putut stăpâni lacrimile și aproape s-a prăbușit de durere

Rezumatul ultimului episod al serialului turcesc „O dragoste”: Nursema, Ilhami și Asil sunt implicați într-un grav eveniment rutier

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro