Horoscop Oana Hanganu: Mercur in Balanta, 22 septembrie-10 octombrie

Horoscop Oana Hanganu: Mercur in Balanta, 22 septembrie-10 octombrie

Aflat în Balanţă, Mercur va favoriza comunicarea, negocierile, călătoriile ”în doi”, colaborările în plan profesional. Deciziile se vor lua doar după ce vor fi luate în calcul toate variantele şi, în general, se va ţine cont de interesul tuturor părţilor implicate sau vizate.

În cupluri se trece mai uşor peste probleme, iar reproşurile, chiar dacă nu lipsesc, nu mai sunt atât de ”tăioase” ca acelea din perioadele cu Mercur în Fecioară, de exemplu, când spiritul critic al Fecioarei făcea, adesea, ”din ţânţar, amăsar”.

 

Dar niciun tranzit astral nu este perfect! Perioada cu Mercur în Balanţă va pune la încercare răbdarea multora dintre noi!

 

Iar asta, pentru că Balanţei îi place să analizeze toate variantele şi să caute informaţii suplimentare despre orice ar putea avea legătură cu decizia pe care trebuie să o ia. Balanţei îi place să revină asupra deciziilor care, altora, li se par ”bătute în cuie” şi să provoace o nouă discuţie, o nouă negociere, o nouă abordare. Doar din dorinţa ca toate aspectele să fie avute în vedere, toate variantele să fie discutate, iar decizia să fie cea mai bună pentru toată lumea implicată sau vizată!

 

Citeste continuarea pe oanahoroscop.com



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

HOROSCOP: Zodii care se căsătoresc în 2019, planetele se aliniază pentru ele

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Interviul lui Nick Rădoi a făcut-o SĂ REACȚIONEZE. Prietena Mădălinei Apostol, MESAJ TRANȘANT după declarațiile afaceristului. A scos la lumină un alt unghi al relației lor: "Ar fi putut face mai mult pentru Mădălina. Cel mai mare sacrificiu pe care..."

VIDEO Comisia Europeană interzice accesul copiilor sub 13 ani pe rețelele de socializare: protecție sporită pentru minori

Horoscop săptămânal 14-20 septembrie 2026: Zodia care are șanse mari să își întâlnească jumătatea în aceste zile

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro