Vestea neașteptată a fost transmisă chiar astăzi, în nefericire, atunci când celebrul compozitor a trecut în lumea de dincolo. Marina Almășan a confirmat decesul!
Din nefericire, se pare că Horia Moculescu nu și-a mai revenit așa cum toată România spera să o facă, iar astăzi, 12 noiembrie, acesta s-a stins din viață.
Horia Moculescu s-a stins din viață
În urmă cu puțină vreme, chiar fiica sa, Nidia Moculescu a fost cea care a dat vestea extrem de tristă, pe rețelele de socializare. Durerea asta este greu de descris în cuvinte, așa cum se înțelege și din mesajul profund îndurerat, în care l-a descris pe tatăl său ca fiind aerul său, drumul său, zâmbetul său și tot ce avea mai scump pe lume. O suferință resimțită din adâncul inimii de fiica lui Horia Moculescu, după ce acesta și-a dat ultima suflare.
"Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singur lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi –, sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.
Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinilul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei...”, a fost mesajul transmis de aceasta, in mediul online.
Ce a scris Marina Almășan pe rețelele de socializare
"…Am cateva zeci, în arhiva personala, dar aleg una din ultimele. Pentru că nu vreau să fac paradă de prietenia noastra, ci doar vreau sa semnalez stingerea treptata a unei epoci…
Drum lin spre stele, Horia Moculescu… Sigur, intr-o existenta viitoare, tu vei fi o salcie, la mal, iar eu, poate, un râu, la umbra ta…" a scris Mariana Almășan.