„Hai că poți!", un rollercoaster al distracției, cu probe trăsnite, emoții uriașe și o finală pe muchie de cuțit Larisa și Cristi au câștigat aseară premiul de 25.000 de lei

„Hai că poți!
„Hai că poți!", un rollercoaster al distracției, cu probe trăsnite, emoții uriașe și o finală pe muchie de cuțit Larisa și Cristi au câștigat aseară premiul de 25.000 de lei

Aseară, distracţia a intrat în casele românilor, odată cu startul game show-lui „Hai că poți!", prezentat de Octavian Strunilă, la Kanal D. Primele patru cupluri intrate în competiție au demonstrat că distracția, determinarea și ambiția merg mână în mână atunci când premiul pus în joc este de 25.000 de lei (n.r. – în fiecare ediție). În platoul spectaculos, echipat cu recuzita corespunzătoare probelor, s-au aflat Cristi și Larisa, Andra și Jeff, Roxi și Alex și cuplul format din Cristina și Marian, cu toții dornici să ajungă în finală și să câștige.

Atmosfera a fost explozivă încă de la prima probe, cu atât mai mult cu cât fiecare încercare s-a desfășurat contracronometru, iar partenerii au licitat timpul în care perechea lor putea duce la capăt sarcina. Nu au lipsit tachinările inerente, mai ales în momentele în care concurenții aflau ce cred partenerii lor despre abilitățile și modul lor de reacție.

Cu balonul în pahar până la punctul final



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Descoperire macabră în județul Bihor! Cum a fost găsită Alina, după zile întregi de căutări

Ce au descoperit polițiștii și medicii legiști după autopsia lui Hayden Panettiere

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

Ea este tanara de 22 de ani licentiata in Drept care a murit la cateva ore dupa ce si-a facut un CT de rutina

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro