Gonca Cilasun, Halise din serialul fenomen “Fiica ambasadorului”: “Și eu îi protejez pe cei dragi, este adevărat că nu cu aceeași înverșunare ca Halise”

Gonca Cilasun, Halise din serialul fenomen “Fiica ambasadorului”: “Și eu îi protejez pe cei dragi, este adevărat că nu cu aceeași înverșunare ca Halise”

Gonca Cilasun, talentata actriță care dă viață personajului Halise Efeoglu, din serialul “Fiica ambasadorului”, difuzat de Kanal D, interpretează foarte credibil un personaj care trezește în rândul fanilor reacții virulente în social media.

Nu de puține ori, Gonca a fost apostrofată de persoane care o identificau cu femeia dură din îndrăgita producție.

Halise Efeoglu, personajul interpretat de Gonca Cilasun, este mama dominantă care încearcă să controleze viața fiului său, Sancar, dar și a celorlați, iar actrița recunoaște că are câteva lucruri în comun cu rolul pe care îl interpretează în serialul "Fiica ambasadorului”.

"Pot spune că sunt aproape la fel de bună la treburile casnice ca și Halise. Și eu îi protejez pe cei dragi, este adevărat că nu cu aceeași înverșunare ca Halise. Sunt convinsă că în adâncul sufletului ei această femeie are un fond bun și mă identific cu această latură sensibilă. Dar acest rol a însemnat foarte mult pentru mine, pentru că mi-ar plăcea să fiu la fel de puternică, rezistență și hotărâtă ca ea. Și pentru mine, ca și pentru acest personaj, este foarte important să înfrunt demn viața și provocările ei",  a adăugat Gonca Cilasun.

Talentată actriță a debutat în actorie în urmă cu zece ani și se mândrește cu numeroase roluri în filme și seriale de televiziune, care i-au adus recunoașterea publicului și a specialiștilor, astăzi ea făcând parte din “elita” actorilor turci.

Gonca Cilasun are și o explicație pentru succesul pe care serialul fenomen "Fiica ambasadorului" îl are la public. Aceasta este de părere că poveștile de dragoste "sunt adevărul tuturor timpurilor" și că dacă sunt interpretate cu sinceritate și pasiune, publicul va trăi intens aventura protagoniștilor.

            Nu ratați serialul fenomen “Fiica ambasadorului”, difuzat de de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce i-ar fi adus sfârșitul jurnalistei Alina Mitrache și de ce și-a pierdut viața prezentatoarea din Constanța

Dani Piersic, fiul cel mic al lui Florin Piersic, apariție rară alături de soția sa. Cum arată Orsolya, femeia cu care s-a căsătorit în urmă cu doi ani

Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”

Lumea SHOWBIZ-ului este ÎN STARE DE ȘOC! Un artist și actor apreciat A FOST ÎMPUȘCAT MORTAL, iar martorii povestesc momentele dramatice la care au asistat: "Șase focuri de armă au fost trase. O parte a capului i-a fost..."

Tristețe în presa din Constanța! Jurnalista Alina Mitrache s-a stins din viață după o luptă cumplită cu boala. Familia sa a transmis un mesaj dureros în mediul online

Horoscop duminică, 2 august 2026: Zodia care profită din plin de timpul liber pentru se odihni și a petrece timp în familie

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro