Invitat în cadrul „The News Man Podcast”, realizat de Radu Andrei Tudor, prezentatorul „NewsTime” de la Kanald D2, acesta a discutat despre momentul în care s-a produs ruptura dintre el și fosta lui parteneră de viață.
Comediantul a confirmat că mariajul s-a încheiat în urmă cu ceva timp. Vedeta a decis să nu dezvăluie detalii intime despre relație, însă a explicat pe scurt ce i-a determinat pe el și pe fosta parteneră să meargă pe drumuri separate. Din spusele lui, ajunseseră într-un punct în care simțeau că se împiedică reciproc în mai multe aspecte ale vieții. Astfel, continuarea căsniciei nu ar mai fi avut sens pentru niciunul dintre ei.
„Nu mai sunt căsătorit nici eu, am divorțat de ceva timp. Ne blocam unul pe celălalt din multe puncte de vedere și nu avea sens", a mărturisit George Tănase despre divorț, în cadrul podcastului.
George Tănase a divorțat [Sursa foto: Facebook]
În anul 2022, George Tănase mărturisea că încă nu era căsătorit, însă era convins că acest lucru urma să se schimbe în viitorul apropiat.
De asemenea, lucrurile păreau să se îndrepte într-o direcție fericită, pentru că George Tănase își ceruse partenera în căsătorie și vorbea cu entuziasm despre cum va fi nunta. Cei doi aveau deja o relație de lungă durată și păreau foarte pregătiți să înceapă un capitol împreună.
„Încă nu sunt căsătorit. Urmează cât de curând, presimt. Am cerut-o vara trecută pe Lorena şi uneori, nu știu dacă mi se pare sau dacă-mi face ea vreo farsă, dar parcă aud clopote de nuntă prin casă. Suntem de aproape 5 ani împreună și cred că e momentul pentru următorul pas", spunea George Tănase în 2022.