George Burcea, afirmaţie neaşteptată după ce Viviana şi-a pus mâna pe burtică: "Două luni jumate"

Viviana Sposub si George Burcea formează un cuplu indragit

George Burcea şi Viviana Sposub formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din România.

Viviana Sposub, prezentatoarea emisiunii "Dimineaţa cu noi", şi iubitul ei, George Burcea, au fost prezenţi, recent, la podcast-ul lui Fereşteanu. La un moment dat, actorul a spus de ce nu îi place să se prezinte nebărbierit de pe sticlă, iar în acelaşi timp vedeta Kanal D şi-a mângâiat burtica.

" Mai avem ceva în premieră, vă mai spunem ceva", a declarat protagonista noastră. Ei bine, răspunsul lui George Burcea a fost cel care a pus pe toată lumea pe jar:" Două luni jumate", a afirmat acesta, cu zâmbetul pe buze, explicând apoi că totul a fost o glumă.

Citeste si: Viviana Sposub, reproș în direct pentru George Burcea: „Mi-ai promis, George, mi-ai promis”

Viviana Sposub este una dintre cele mai frumoase femei din România [Sursa foto: Instagram]

În cadrul unei ediţii  a show-ului"Bravo, ai stil! Celebrities" de acum două luni, Viviana a declarat, în faţa Ilincăi Vandici, că este însărcinată

După ce George Burcea a uimit pe absolut toată lumea în urmă cu două luni, când a postat o fotografie din care se înțelegea foarte clar că Viviana Sposub este însărcinată, concurenta de la „Bravo, ai stil! Celebrities” a lansat câteva afirmații incendiare, iar Ilinca Vandici a fost prima care a confirmat faptul că iubita lui Burcea este pe cale să devină mămică!

Ilinca Vandici: Ești însărcinată?

Viviana Sposub: Da.

Ilinca Vandici: Felicitări, Viviana.

Viviana Sposub: Mulțumesc.

Tibi Clenci: Se întâmplă pe bune sau?

Citește și: Sergiu și Carolina, sărut pasional! Concurenții „Casa iubirii” vor rămâne mască la imaginile difuzate în ediția de joi, 16 iulie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

Ilinca Vandici: Daaa.

Ei bine, şi atunci totul a fost o glumă, exact cum a fost cazul şi la podcast-ul mai sus-menţionat.

Citeste si: Cine este GEORGE BURCEA. "In clasa a 9-a, copiii râdeau că sunt de la țară și de ținuta mea. Aveam niște ghete rupte, aveam un pulover destul de șifonat"

Care a fost testul suprem al relaţiei dintre Viviana Sposub şi George Burcea?

„Au fost foarte multe momente dificile în anul acesta. Dar nu între noi! Fiecare s-a confruntat cu greutăți, dar cel mai important a fost că ne-am susținut reciproc. Și asta facem în fiecare zi. Orice problemă ar avea George, mă sună pe mine. Orice problemă aș avea eu, îl sun pe el. Tocmai ăsta cred că a fost testul! Să vedem dacă rezistăm într-un an dificil. Testul a fost trecut, iar asta nu poate decât să însemne că vom rezista cu brio și când totul va fi bine”, a povestit Viviana Sposub în urmă cu ceva timp.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mara Bănică a anunțat schimbarea din viața ei. Jurnalista a spus ce decizie importantă a luat: „Gata! Ne despărțim!”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.

O femeie moartă de două săptămâni a fost găsită în casa partenerului ei. Cumnatul victimei și vecinii SCOT LA IVEALĂ DETALII SFÂȘIETOARE! Ce se întâmpla în familia lor și când A FOST VĂZUTĂ ULTIMA DATĂ: "A săpat o groapă, dar a lăsat-o în..."

Tzancă Uraganu, declarații cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat, de fapt, cu Doru de la Constanța: „Avea probleme de sănătate și nu le-a tratat”

Andreea cedează chiar în fața lui Mario: „Mi-ai zdruncinat sufletul”. Aflați ce se va întâmpla cu cei doi concurenți „Casa iubirii” în ediția de miercuri, 15 iulie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro