George Burcea, afirmaţie neaşteptată după ce Viviana şi-a pus mâna pe burtică: "Două luni jumate"

Viviana Sposub si George Burcea
Viviana Sposub si George Burcea formează un cuplu indragit

George Burcea şi Viviana Sposub formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din România.

Viviana Sposub, prezentatoarea emisiunii "Dimineaţa cu noi", şi iubitul ei, George Burcea, au fost prezenţi, recent, la podcast-ul lui Fereşteanu. La un moment dat, actorul a spus de ce nu îi place să se prezinte nebărbierit de pe sticlă, iar în acelaşi timp vedeta Kanal D şi-a mângâiat burtica.

" Mai avem ceva în premieră, vă mai spunem ceva", a declarat protagonista noastră. Ei bine, răspunsul lui George Burcea a fost cel care a pus pe toată lumea pe jar:" Două luni jumate", a afirmat acesta, cu zâmbetul

pe buze, explicând apoi că totul a fost o glumă.

Citeste si: Viviana Sposub, reproș în direct pentru George Burcea: „Mi-ai promis, George, mi-ai promis”

Viviana Sposub
Viviana Sposub este una dintre cele mai frumoase femei din România[Sursa foto: Instagram]

În cadrul unei ediţii  a show-ului"Bravo, ai stil! Celebrities" de acum două luni, Viviana a declarat, în faţa Ilincăi Vandici, că este însărcinată

După ce George Burcea a uimit pe absolut toată lumea în urmă cu două luni, când a postat o fotografie din care se înțelegea foarte clar că Viviana Sposub este însărcinată, concurenta de la „Bravo, ai

stil! Celebrities” a lansat câteva afirmații incendiare, iar Ilinca Vandici a fost prima care a confirmat faptul că iubita lui Burcea este pe cale să devină mămică!

Ilinca Vandici: Ești însărcinată?

Viviana Sposub: Da.

Ilinca Vandici: Felicitări, Viviana.

Viviana Sposub: Mulțumesc.

Tibi Clenci: Se întâmplă pe bune sau?

Ilinca Vandici: Daaa.

Ei bine, şi atunci totul a fost o glumă, exact cum a fost cazul şi la podcast-ul mai sus-menţionat.

Citeste si: Cine este GEORGE BURCEA. "In clasa a 9-a, copiii râdeau că sunt de la țară și de ținuta mea. Aveam niște ghete rupte, aveam un pulover destul de șifonat"

Care a fost testul suprem al relaţiei dintre Viviana Sposub şi George Burcea?

„Au fost foarte multe momente dificile în anul acesta. Dar nu între noi! Fiecare s-a confruntat cu greutăți, dar cel mai important a fost că ne-am susținut reciproc. Și asta facem în fiecare zi. Orice problemă ar avea George, mă sună pe mine. Orice problemă aș avea eu, îl sun pe el. Tocmai ăsta cred că a fost testul! Să vedem dacă rezistăm într-un an dificil. Testul a fost trecut, iar asta nu poate decât să însemne că vom rezista cu brio și când totul va fi bine”, a povestit Viviana Sposub în urmă cu ceva timp.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce au pățit Vlăduța Lupău și Bogdan de la Ploiești în aeroport. Artiștii au avut parte de o experiență neașteptată: „Avem și bodyguard-ul cu noi.”

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”

VIDEO INCREDIBIL ce s-a întâmplat imediat după ce Georges a părăsit emisiunea "Casa Iubirii"! CE A PUTUT SĂ FACĂ fostul concurent și cum au reacționat cei care AU VĂZUT IMAGINILE: "Nuuu cred! Nu mă așteptam la asta. Trebuie să..."

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul sfioasei Nursema în serialul „O dragoste”, nuntă de basm alături de alesul inimii sale! Iată cu cine s-a căsătorit aceasta în urmă cu 13 ani

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro