Oamenii ajung rând pe rând lângă sicriul Mădălinei Apostol, acolo unde își iau rămas-bun de la ea. Gemenii Graur au ajuns și ei și au transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Mădălinei Apostol a fost depus la capelă, acolo unde toți cei apropiați merg să își ia rămas-bun de la ea. Tragedia a îndurerat o țară întreagă, mai ales pe toți cei care au cunoscut-o și iubit-o pe Mădălina.
Mesajul gemenilor Graur de la capela unde se află Mădălina Apostol
Gemenii Graur au postat un videoclip, fiind și ei prezenți la capela unde se află sicriul alb al Mădălinei. Unul dintre ei a transmis un mesaj despre momentul în care Mădălina le-a scris în urmă cu un an. Acum, aceștia au adus un buchet de flori albe pentru ea.
A venit în România, dar nu am mai reușit să ne vedem pentru că știți cu toții ce s-a întâmplat în urma problemelor cu care s-a confruntat. Această tragedie. Nu vrem să ne gândim la gestul la care a recurs. Vrem doar să ne gândim și să rămânem în amintire cu gestul minunat pe care a vrut să îl facă, bunătatea, care azi nu mai e la ordinea zilei. Vrem să ne amintim de o Mădălina care făcea gesturi caritabile, care răspândea bunătate și ori de câte ori avea ocazia să ajute, ajuta. Condoleanțe familiei și multă putere copiilor ei și celor dragi. Mădălina va fi condusă pe ultimul drum joi și vreau să vă transmit un lucru. Dacă suferiți de o problemă, dacă suferiți de depresie, nu recurgeți niciodată la un gest tragic. Încercați să cereți ajutorul, încercați să vorbiți cu o persoană apropiată despre problemele cu care vă confruntați. Viața are un mare preț și mulți și-ar dori să fie în viață. Bucurați-vă și căutați ajutorul atunci când aveți nevoie de el. Nu este o rușine să cerem ajutor.”, au transmis gemenii Graur.