Satena a lăsat un gând, pe rețelele de socializare, despre anul care tocmai a trecut.
Geta Sterp este mai fericită ca niciodată, iar anul 2024 a fost anul ei, așa cum chiar și tânăra a declarat într-o postare de pe rețelele de socializare. Aceasta a devenit mămică pentru prima dată, iar entuziasmul și bucuria care au cuprins-o în toată perioada în care a așteptat să-și țină copilul în brațe au fost trăite la cote maxime.
Nu a lipsit niciun moment de pe rețelele de socializare și a împărtășit fiecare gând pe care l-a avut cu toți cei care i-au fost alături, au sprijinit-o, i-au oferit sfaturi în anumite situații, iar ea a ascultat, le-a pus în practică și le-a arătat celorlalți că îi respectă.
Tânăra, activă până în momentul în care și-a ținut copilul în brațe, s-a bucurat până acum de atenția tuturor celor care o iubesc și îi sunt alături, iar familia a răsfățat-o în ultima perioadă, de când s-a întors acasă,
cu cele mai delicioase preparate și i-a sărit în ajutor pentru a nu se simți singură în călătoria ei. În ultima zi din an, cu artificii în mână, Geta s-a afișat mai fericită ca niciodată, plină de speranță și entuziasm și a spus despre 2024 că a fost un an minunat și cel mai frumos din viața ei. Spune că a primit ce banii nu pot cumpăra vreodată, iar de la 2025 își dorește sănătate.
“2024 ai fost MINUNAT! Cel mai frumos an din viața mea! Dumnezeu mi-a dat ceva ce banii nu pot cumpăra, iar pentru asta nu pot decât să mă închin si să mă înclin! 2025, dă-ne sănătate!”, a scris Geta Sterp pe rețelele de socializare. Getuța este în nouălea cer de când își ține băiatul în brațe, iar fiecare clipă alături de el este minunată, așa cum a mărturisit de nenumărate ori în postările sale. A avut încredere de fiecare dată că totul va fi bine, iar optimismul i-a adus mereu lucruri frumoase în viață. Este întotdeauna sinceră și autentică, iar pentru acest lucru este extrem de apreciată în rândul comunității sale, dar mai ales pentru faptul că este extrem de muncitoare și primește de fiecare dată rezultate după meritele sale.