Gagea, deranjat de gestul pe care l-a făcut Alexandra atunci când l-a luat pe Bogdan de mână. „Ai impresia că Bogdan nu are șanse în fața nimănui?”

Gagea, deranjat de gestul pe care l-a făcut Alexandra atunci când l-a luat pe Bogdan de mână. „Ai impresia că Bogdan nu are șanse în fața nimănui?”

Gagea și Alexandra au avut o discuție în Gală, tânărul arătându-se deranjat de un gest făcut de ea.

Lucrurile între Gagea și Alexandra au început să ia o altfel de întorsătură, chiar dacă inițial tânăra a spus că nu a intrat în casă pentru el. Aceasta și-a dorit până la urmă o șansă cu Gagea, însă anumite gesturi l-au deranjat destul de tare pe el, mai ales în momentul în care l-a luat de mână pe Bogdan. Alexandra spune că nu înțelege nervii, însă el spune că este mai mult dezamăgit.

Alexandra: Nu am vorbit nimic de noi doi.

Gagea: Tu spui că nu ai făcut nimic, dar te ții cu Bogdan de mână.

Bogdan: O iau eu de acum.

Gagea: Nu contează, dar dacă nu simți nimic, ia, frate, mâna de aici.

Alexandra: A fost o chestie la glumă. Nu am simțit-o în altă direcție. Și nici Bogdan nu cred că a făcut-o.

Gagea: Și purtarea mea de acum o iei tot ca pe o glumă?

Alexandra: Nu îți înțeleg nervii și starea ta.

Gagea: Nu sunt nervos. Sunt dezamăgit.

Alexandra: Nu înțeleg de ce ai fi. Că nu s-a întâmplat nimic. Poate ai realizat și tu ceva din materialul ăsta.

Ce cred ceilalți concurenți despre cele întâmplate între Alexandra și Bogdan

Citește și: Discuția dintre Robi și Virginia în camera roșie! Robi o avertizează pe Virginia că nu l-a prins nervos cu adevărat: „Dispari dacă mă enervezi.”

Concurenți Casa Iubirii [Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Roberta și Sebastian discută din nou despre ținutele concurentei! Ce spune Roberta cu privire la gelozia lui Sebastian: „De ce aș căuta atenție la altcineva dacă eu sunt lângă tine?”

Antoni intervine și el și spune că Bogdan ar fi spus că nu ar putea avea nimic cu Alexandra, iar tot el a mai adăugat că pe material nu a părut deloc așa. Bruneta intervine și întreabă de ce crede că Bogdan nu are șanse în fața nimănui, iar Robi adaugă și el cum că, din cele văzute, tânără s-a simțit foarte bine în prezența lui Bogdan. Gagea spună că nu i-ar vedea niciodată împreună, în sens amoros, ci doar ca prieteni.

Antoni: Bogdan a zis într-un material că nu ar avea ceva cu tine nici în 15 ani.

Citește și: Calendar creștin ortodox 2 iulie 2026. Românii îl cinstesc joi pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Rugăciunea pe care este bine să o rostești în această zi pentru a fi izbăvit de ispite- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

Gagea: Îmi mențin varianta. Nu are șanse.

Antoni: Pe material nu a părut așa, Gagea.

Alexandra: Ai impresia că Bogdan nu are șanse în fața nimănui? Cine te crezi?

Gagea: E părerea mea.

Robi: Mi se pare că Alexandra s-a simțit foarte bine cu Bogdan și ar avea șanse reale.

Gagea: În sens amoros, niciodată. Ca prieteni, întotdeauna.

Concurenți Casa Iubirii [Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Rebecca, deranjată de atitudinea lui Antoni față de Ștefania! Cu ce i-a greșit concurentul: „Putea să nu stea la biliard atunci. O să știe că o să primesc cadru și o să cred altceva.”

Relațiile intime după menopauză. Subiectul despre care îți e rușine să vorbești

„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu

DETALIUL OBSERVAT în imaginile de la nunta Ileanei Sterp, abia după ce A CONFIRMAT DESPĂRȚIREA de soțul ei, Daniel Aloman. Nimeni NU i-a acordat atenție atunci... însă acum, toți cei care au revăzut cadrele le privesc diferit

Ahmet Mümtaz Taylan, actorul care joacă rolul Abdullah în serialul „O dragoste”, apariție de senzație alături de familia sa

Pericolele caniculei, explicate la „Follow us!”

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro