Gabriela Cristea, decizie importantă în familia sa! Totul se schimbă în viaţa ei începând de luna viitoare

Gabriela Cristea, decizie importantă în familia sa! Totul se schimbă în viaţa ei începând de luna viitoare
Gabriela Cristea, decizie importantă în familia sa! Totul se schimbă în viaţa ei începând de luna viitoare

Îndrăgita prezentatoare TV Gabriela Cristea a dezvăluit una dintre deciziile majore pe care le-a luat împreună cu soţul său. După ce au aflat despre ce este vorba, fanii cuplului au înţeles că pentru cei doi parteneri, dar şi pentru micuţa Victoria şi bebeluşul care e pe drum, totul se va schimba începând de luna viitoare. Mai mult, vedeta i-a îndemnat pe români să-i urmeze exemplul.

Nu că nu îl pun pe foc, staţi liniştiţi. Oricum mi-am luat unul artificial. E primul an când mi-am luat brad artificial şi sunt foarte mulţumită. De ce? Pentru că am ajuns la concluzia că vreau să devin ecologistă.

Noi să respirăm aer curat de la bradul din curte. Adică să nu-l mai tăiem, cum ar veni (…). Luna noiembrie vine pentru mine cu sărbătorile de iarnă. În timp ce ne întorceam cu bradul acasă şi cu podoabe şi cu tot ce trebuie la purtător, îmi zice Tavi: «Hai că au trecut şi sărbătorile astea»”, a povestit Gabriela Cristea

sursa: cancan.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Doliu în lumea cinematografică! Un actor de comedie a fost răpus de cancer

Cât a costat rochia „reciclată” purtată de Mirabela Grădinaru la Chișinău. La ce eveniment a mai apărut în ea

Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații

Dana Marijuana, CONDAMNATĂ LA ANI GREI DE ÎNCHISOARE. Judecătorii au pronunțat SENTINȚA, iar verdictul este unul devastator, fiind pusă în fața unei realități pe care NU O MAI POATE EVITA: "În urma..."

VIDEO George Clooney, Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția: eleganță, emoție și premiere de excepție

Horoscop luni, 7 septembrie 2026: Zodia care își caută jumătatea cu atâta patos încât aceasta nu observă că se află chiar sub „nasul” ei

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro