Ce spune Toni despre ultimele momente din viața Mădălinei Apostol și ce a făcut aceasta înainte să revină în România.
Toni, fiul Mădălinei Apostol, a făcut dezvăluiri dureroase despre starea mamei sale înaintea producerii decesului. Tânărul a vorbit în cadrul unei emisiuni despre ce s-a întâmplat în ultimele luni pe care le-a petrecut Mădălina în Mexic.
Potrivit lui Toni, medicii din Mexic nu ar fi reușit să stabilească exact situația medicală a Mădălinei, iar familia ar fi întâmpinat dificultăți și din cauza sistemului medical din Mexic. De altfel, și partenerul de viață al Mădălinei, Nick Rădoi, a dezvăluit că a decis împreună cu Mădălina ca aceasta să vină în România pentru a se trata și pentru a se înțelege mai bine în limba maternă cu medicii de aici.
Ca urmare, tânărul a încercat să își vegheze mama cât a putut și să o ajute să depășească momentele grele.
„Eu am fost singurul care a fost lângă ea în timpul în care am fost în Mexic. De asta eu, cu mânuțele mele, am luat-o și am dus-o la spital.
Cea mai mare dorință a mamei mele a fost să fie lângă familie. Atunci am spus: «Mama, tu vrei să fii cu mama ta, cu bunica noastră, cu frații ei». Asta era cea mai mare dorință a ei. Am spus: «Mergem în România». A fost o decizie luată și de ea, nu am forțat-o.”, a dezvăluit Toni în emisiunea online a lui Dan Capatos.
Nick Rădoi, alături de Mădălina Apostol
Fiul Mădălinei a explicat și rolul lui Nick Rădoi în perioada petrecută în Mexic. Potrivit lui Toni, Nick nu a fost permanent alături de ei.
„ Nick a fost cu mine și el, dar nu tot timpul. Are și el o afecțiune și este necesar să mai plece pentru tratamente. Ori în America, ori nu știu exact unde. Erau zile în care eram foarte agitat și nu știam ce să fac. Noi am fost lângă mama mea foarte mult timp. Au fost zile când dormeam 20 de minute pe zi. Am fost cât mi-a putut corpul și cât mi-a putut duce. Eu nu zic că aș fi putut mai mult, pentru că mai mult n-aș fi putut.”
După ce au revenit în România, Mădălina a început să se simtă mai bine ca niciodată
Toni susține că Mădălina Apostol a început să se simtă mai bine când a revenit în România.
„Normal, se schimbase totul. Era foarte bine, era ok, mai bine ca niciodată. Eu, fiind foarte experimentat cu schimbările ei, știam instant. Dacă era ceva, m-aș fi prins 100%. Îmi trebuia o secundă să mă uit și știam. Eu știu 99% că a fost un accident. Chiar a fost un accident. Nu cred că a fost generat, poate, de o tentativă. Ultima oară a fost tentativă, dar acum nu știu.
Probabil a fost și tratamentul acela. Eu n-am văzut, nu am primit nicio expertiză și nimeni n-a primit. Cred că a fost o greșeală cu medicația. Probabil și-a luat medicamentele și a crezut că nu se simte bine, a luat mai mult. Poate a reacționat organismul ei mai ciudat la ceva, având niște probleme de dinainte.”, a mai spus Toni.