Fiul lui Ionel Ganea a murit la spital, la o lună de la accidentul provocat de tatăl său

Fiul lui Ionel Ganea a murit la spital, la o lună de la accidentul provocat de tatăl său

Tragedie pentru Ionel Ganea și întreaga familie. Fiul de doi ani a murit la spital, la o lună de la accidentul provocat de tatăl său.

Ionel Ganea a fost implicat, în urmă cu o lună, într-un accident în județul Brașov, după ce mașina condusă de fostul fotbalist a intrat în spatele unui alt autoturism. În mașină se afla și fiul său de doar doi ani, care a fost transportat pe loc la spital, în stare inconștientă. La scurt timp după ce accidentul rutier s-a produs, au ieșit la iveală și primele detalii cu privire la cum era transportat fiul acestuia, care s-ar fi aflat pe scaunul din dreapta, fără să fie asigurat. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, iar medicii de la fața locului l-au resuscitat, după care l-au transportat la Târgu Mureș. Imediat cum a ajuns la spital, copilul a fost băgat în sala de operație, iar de atunci a stat în comă indusă.

Acum, la o lună de la accident, fiul lui Ionel Ganea a murit la spital. Acest accident a adus mare suferință pentru Ionel Ganea, care a fost și criticat în mediul online pentru faptul că ținea copilul pe scaunul din dreapta, fără să fie luate toate măsurile de protecție.

Mesajul soției lui Ionel Ganea, în urma accidentului rutier

Citește și: Eroi din vacanță. Un pompier și soția lui au sărit în ajutorul celor 29 de persoane din accidentul produs la Lețcani. „Oameni căzuți, răniți, unii plângeau, alții strigau.”

Ionel Ganea și soția lui [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Avocata lui Ionel Ganea, dezvăluiri după accidentul de mașină în care a fost implicat: „Mă sună foarte multă lume să mă întrebe despre copil.” Cu ce se ocupă soția fostului fotbalist

Soția lui Ionel Ganea a lăsat și un mesaj pe rețelele de socializare, ca un răspuns pentru toți cei care au adus critici la adresa soțului ei. 

”Știu ce vreți să mă întrebați. Nu este bine băiețelul nostru, dar ne rugăm la Dumnezeu. Și sperăm la o minune. Medicii sunt rezervați. În dimineața accidentului, copilașul s-a trezit la 7 și jumătate și striga încontinuu după tăticul lui. L-am sunat pe Ionel și a venit și l-a luat cu el, au dus împreună fetița la scoală! După masă, copilașul l-a rugat pe Ionel să-l ducă la mănăstire, cu o zi înainte zisese același lucru și către mine.I-am spus amândoi ca îl ducem duminică. Apoi a înțeles și a vrut la mami… În drum spre mami s-a întâmplat nenorocirea”, a spus aceasta. Și avocata lui Ionel Ganea a transmis un comunicat prin care s-a rugat protejarea vieții private a familiei acestuia.  „Vă voi transmite în numele familiei următoarea declarație. Familia traversează o perioadă extrem de dificilă, iar speculațiile și comentariile apărute în spațiul public nu își găsesc locul în astfel de momente. În aceste momente, liniștea si protejarea vieții private constituie prioritatea familiei, departe de polemici și judecăți publice.  Declarația recentă oferită de mama copilului a fost o reacție izvorâtă din durere, pe fondul valului de acuzații și comentarii apărute în spațiul public. Din păcate, aceste cuvinte au fost interpretate într-un mod greșit, amplificând tensiuni inutile.  Rugămintea mea este ca în această perioadă să fie evitate demersurile insistente de a contacta familia sau unitatea medicală, pentru a respecta nevoia de liniște și intimitate. Nu vor fi oferite alte declarații în această perioadă. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături cu rugăciuni, gânduri bune, empatie și discreție. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a declarat avocata.

Citește și: Noi tensiuni între Daniela și Valentin: „Mă blamezi...”. Daniela nu-și mai poate stăpâni emoțiile și izbucnește în lacrimi- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Ionel Ganea și soția lui [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Avocata lui Ionel Ganea, dezvăluiri după accidentul de mașină în care a fost implicat: „Mă sună foarte multă lume să mă întrebe despre copil.” Cu ce se ocupă soția fostului fotbalist

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu sora adolescentei de 15 ani care a murit carbonizată în incendiu și CE A FĂCUT tatăl lor când a ajuns la LOCUL TRAGEDIEI e de-a dreptul cutremurător. Toți au rămas înmărmuriți

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Italia! Anunțul făcut de MAE

În această seară, secrete teribile vor fi dezvăluite în noul episod “O dragoste”, la Kanal D

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro