Experiența de coșmar prin care a trecut Daniel Iordăchioaie. Artistul a fost pus să cânte într-o groapă, alături de persoana decedată: “La câți bani erau la mijloc.”

Experiența de coșmar prin care a trecut Daniel Iordăchioaie. Artistul a fost pus să cânte într-o groapă, alături de persoana decedată: “La câți bani erau la mijloc.”

Daniel Iordăchioaie a povestit un moment de coșmar prin care a trecut, după ce a fost chemat la o cântare.

Cunoscutul artist Daniel Iordăchioaie a fost prezent acum trei ani în cadrul podcastului realizat de Adrian Enache, acolo unde a povestit despre un moment cumplit din cariera lui. Totul a început când a fost chemat să susțină un moment artistic pentru suma de 20.000 de dolari. „Așteptam la rând (n.r.: la o farmacie). Eu niciodată n-am încercat să sar rândul. Era multă lume, eram penultimul. S-a apropiat de mine și a început. Îmi era o rușine. M-a luat direct și m-a dus în față, peste toată lumea de la coadă. Mi-am luat ce aveam nevoie după el, că i-ar fi omorât pe toți, inclusiv pe mine. “Se mărită fata peste vreo două luni, trebuie să vii la nuntă” (n.r.:

a spus bărbatul). Îți spun sincer, nu prea voiam. Adică bănuiam la ce să mă aștept, dar nu voiam. I-am cerut o sumă mare, ca să-l refuz politicos. I-am cerut vreo 20.000 de dolari, asta acum 30 de ani! "Bine, facem pentru 20" (n.r.: a răspuns acesta). Pe atunci toată lumea știa unde stau, le aduceam bomboane copiilor din bloc când veneam din turnee. Mi-a dat plicul, m-am uitat în el, era jumătate din sumă. Avansul. Până în clipa aia, eu n-am văzut atâția dolari la un loc, dolari verzi, unul lângă altul, 10.000. Și eram într-o mare dubioșenie. Ce fac? M-am dus și i-am zis: “Gata, vin”. La câți bani erau la mijloc… Pe atunci erau telefoane cu fir, nu existau mobile și i-am cerut șoferului să mă ducă dincolo de barăci, exact la marginea târgului. “E ok dacă vă las la bulevard, la strada principală?” Ce-o fi acolo? Abator? M-a lăsat la stradă”, a povestit artistul.

Ce anume l-a șocat pe artist

Citește și: Cum și-a cerut Daniel Iordăchioaie iubita de soție și care au fost peripețiile până la marele eveniment de ziua ei. “Doamna mea a avut 3 buchete de flori, 3 torturi, șampanie.”

Daniel Iordăchioaie [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Vai, săracul, eroul. Divorțul a fost cerut cu insistență de Daniel. Lumea mă înjură că mi-am lăsat soțul bolnav de cancer.” Nouria Nouri, declarații despre divorțul de Daniel Iordăchioaie

După ce a ajuns la destinație, artistul și-a dat imediat seama că nu este vorba despre un eveniment obișnuit, ci că va trebui să cânte pentru o persoană decedată, chiar în groapa săpată recent. „Aveam sacou de mătase, cămașă de mătase, pantaloni de mătase. Eram țiplă, ca un cântăreț care merge la eveniment. Era o femeie complet dezbrăcată exact la poartă! Era un frig de crăpau pietrele. Am zis: “Gata, aici e”. O groapă (n.r.: în curte). Lângă groapa aia era un mormânt proaspăt, cu cruce, cu tot. Adică un om murise recent. L-am lovit direct în piept, așa era de mare (n.r.: când a vrut să vorbească cu socrul mic și să returneze banii). “Trebuie să-i cânți bunicului”. “Unde-i bunicul?” Și mă duce la groapa aia. Eu zic: “Groapa e goală”. El zice: “Nu, nu, bunicul e aici jos. Trebuie să te ghemuiești aici”. M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”, a mai adăugat artistul.

Citește și: Rezumat episodul 99 „O dragoste”, difuzat joi, 23 iulie 2026, la Kanal D: Fatih o reîntâlnește pe Defne care încearcă să se apropie tot mai mult de el- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Daniel Iordăchioaie [Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum și-a cerut Daniel Iordăchioaie iubita de soție și care au fost peripețiile până la marele eveniment de ziua ei. “Doamna mea a avut 3 buchete de flori, 3 torturi, șampanie.”

NU pleca în vacanță fără acest obiect! Este mic, ieftin și surprinzător de util

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

VIDEO Cum a fost surprins Pippo Di Marca cu câteva zile înainte să moară? ULTIMA SA APARIȚIE PUBLICĂ ascunde un detaliu cutremurător pe care toți L-AU OBSERVAT abia după vestea tristă: "Încă nu putem să credem și..."

Emrah Altintoprak, actorul care joacă rolul Mustafa în serialul „O dragoste”, transformare fizică uluitoare după încheierea filmărilor

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro