EXCLUSIV! Interviu Daniela Gyorfi: “În momentul ăsta nu poți să spui despre un om că ești legat de el pe viață. Așa ar fi frumos să îmbătrânim împreună, dar niciodată nu se știe.”

interviu daniela gyorfi
EXCLUSIV! Interviu Daniela Gyorfi: “În momentul ăsta nu poți să spui despre un om că ești legat de el pe viață. Așa ar fi frumos să îmbătrânim împreună, dar niciodată nu se știe.”

Cu multă emoție, alteori cu amuzament, Daniela Gyorfi și-a deschis sufletul și a povestit cu sinceritate pentru Kfetele.ro, despre momentele grele din viața sa, relația pe care o are cu Geoge Tal, dar și despre Maria, copilul pe care și l-a dorit mereu. Descoperiți în rândurile de mai jos un interviu emoționant cu celebra artistă.

Kfetele: Cum a arătat copilăria Danielei, fata care stătea pe strada Macaralei, la etajul trei, în București? Iți mai aduci aminte de o întâmplare plăcută pe care ai păstrat-o în amintirea ta mereu?

Mă bucur tare mult că mi-ai adus aminte de strada Macaralei, unde am stat eu, cu tatăl meu și mama mea. Pe de-o parte eram prea mica să conștientizez că am o familie, deși au avut probleme părinții mei.

S-au certat și apoi au și divorțat, dar țin minte o amintire frumoasă, că mă duceam la scoală și aveam o căciulă cu ciucurei. Plecam la scoală pe jos, era aproape, în clasa întâi, iarna așa fiind, pentru că atunci când aveam vreo șase – șapte ani, părinții au divorțat. Îmi aduc aminte că am avut o familie frumoasă și da, acea căciuliță roșie mi-a rămas în memorie din acele vremuri.

Kfetele: Descrie-mi puțin cum era mama ta și ce fel de relație aveați. În anul 1980, a suferit un accident ce v-a schimbat viața amândurora. Cum arăta viața ta înainte, dar și după nefericitul accident, în urma căruia a rămas paralizată?

Nu aș vrea să plâng acum. Din păcate, pentru mama mea, a fost așa o situație tristă, cum erau înainte timpurile.

Părinții nu iți spuneau: “Te iubesc!”. De asemenea, și părinții ei au divorțat... și ea a avut o copilărie destul de grea. Așa erau timpurile… Dar a fost un om foarte ambițios! A rămas paralizată la 29 de ani, în urma accidentului. Era țesătoare și lucra la depozit la Unirea. Avea a doua funcție imediat după șef, cum erau pe atunci meseriile astea. Făcuse un progres enorm la firma asta.
După aceea a avut acestă nenorocire de accident stupid, pe de-o parte, pe de altă parte, probabil așa a fost să fie. Ea s-a transformat într-un om foarte puternic și am rămas doar eu cu ea. A fost foarte greu, un om paralizat să aibă grijă de un copil.

Citește și: Cine este Daniela Gyorfi. ”Nu am avut o copilărie despre care pot să spun că îmi amintesc cu multă plăcere.”

Citește și: Cine este George Tal, partenerul de viață al Danielei Gyorfi. ,,Ne ține împreună simțul umorului”

Kfetele: Ai declarat că era nevoie de 1000 de lei, pentru vremurile respective, pentru a face operația la coloană. Intervenția ar fi putut schimba destinul mamei, o tânără care avea pe atunci doar 29 de ani?

Da, ca și acum, dacă nu ai bani… Toată lumea știe că nu ai prea mari șanse, decât dacă găsești doctor sau vreun miracol ca cineva să te poată înțelege.

Atunci, într-adevăr, ne-au lipsit niște bani, ca doctorii să fie atenți la operația ei. Și atunci, ca și acum, dacă nu ai bani și ai o boală… Eu asta nu înțeleg la doctori. Dacă poți face ceva, înțeleg, să zic în anumite situații, dar când vezi un om tânăr, să poți să îl faci să meargă și mai ales dacă are o speranță de viață. Chiar numai banii să fie tot?! Asta nu pot să înțeleg.
Cam așa s-a întâmplat, nu am avut bani pentru operația mamei mele.

Kfetele: Ai povestit la “În Oglindă” de la Kanal D2, despre o perioadă foarte grea a copilăriei. Amintirea era legată de o zi iarnă, când erai îmbrăcată în teniși de vară și un simplu pulover. Cât de greu iți este atunci când iți aduci aminte de perioadele cu lipsuri din viața ta? Ai suferit mult pentru că ceilalți aveau și tu nu te puteai bucura mai de nimic?

Am avut o copilărie grea, mai ales că am petrecut-o în spital cu mama mea. Am fost foarte sărace, cum sunt și în ziua de astăzi atâția oameni săraci. Dar eram bucuroasă că eram cu mama mea, ne iubeam foarte mult! Cu toate lipsurile noastre nu am fost invidioasă că cineva are și eu nu am. Eu am terminat liceul George Enescu unde toți erau bogați. Eu cred că eram cea mai săracă de acolo. Dar nu asta a contat întotdeauna. Nu aveam haine, nu aveam de niciunele. Nu știam ce înseamnă să ai, nu eram atât de entuziasmată, mai ales că eu nu ceream nimic. Eu stăteam doar cu mama, aveam grijă de ea. Mă duceam la scoală, mai cântam la violă. Pe timpul lui Ceaușescu, nu erau foarte mulți oameni care aveau și nu puteai să faci comparație ca în ziua de astăzi. Erau lucruri normale să nu ai, pentru că așa erau timpurile.

Kfetele: Ce visuri avea pe atunci micuța Daniela, care era destul de prezentă prin spitale, alături de mamă?

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta- catena.ro

Dacă îmi spunea cineva că eu o să ajung o cântăreață așa cum sunt în ziua de astăzi… Numai mama mea mi-a zis întotdeauna că eu o să am un mare noroc și că o să ajung cineva. Mereu îmi spunea că Dumnezeu ne iubește. Niciodată nu am sperat să devin artistă, nici nu mă gândeam așa de departe. Eu mă gândeam la ziua de mâine, pentru că de multe ori am dus-o pe mama la spital cu niște răni… Putea oricând să moară de la ele, pentru că făcuse septicemie. Nu mă gândeam la viitor, îmi doream să termin liceul să iau treapta întâi, treapta a doua, cum era înainte. Aveam planuri din aproape în aproape și niciodată atât de mărețe.

Kfetele: Dacă ai da timpul înapoi şi te-ai întoarce la copilărie, care este preparatul culinar care îţi aduce aminte de acea perioadă? Îţi place să petreci timp în bucătărie? Ce fel de mâncare îţi place să găteşti mai des?

Nu îmi place să petrec timp în bucătărie. Îmi place să fac niște salate, dar nu sunt o bucătăreasă. Nu sunt o fană a gătitului. Din copilăria mea îmi aduc aminte de cartofii prăjiți în untură și îi mâncam cu jumătate de pâine. La vremea respectivă și atunci când aveam... În zile noastre de glorie, îmi puneam și două ouă, deci era ceva apoteotic! (râde) Restul, mâncare de cartofi, pentru că nu am avut mâncare nemaipomenită când eram mică și mai era și mâncarea de spital. Mama mereu o împărțea cu mine. Dar nu mă plâng, iți spun cu mâna pe inimă, cât de sărace am fost, eram pur și simplu fericite! (plânge) Trebuie să îmi revin din plâns!

daniela gyorfi

Kfetele: Ești mereu prezentă în fața publicului, la televiziune sau plecată la spectacole. Care este rutina ta de îngrijire pentru ten, indiferent că vorbim despre dimineață sau seară?

Nu am cine știe ce ca rutină de frumusețe. Nu folosesc multe creme. Am să fiu sinceră cum sunt întotdeauna, fața mea nu a avut niciodată probleme cu coșurile sau acneea. Clar că timpul și nopțile pierdute, iar acum și vârsta, își spun cuvântul. Există terapii pe care, din când în când, eu le fac, începând de la botox la mezoerapie. Mă demachiez, dar dacă vin noaptea târziu, pe la trei, și dimineața trebuie să mă duc pe la emisiuni, sunt semi-demachiată. Mi se mai întâmplă să adorm și machiată, dar nu complet. Mai scap și lucrul ăsta. În principiu, mă demachiez și apoi îmi pun o mască simplă pe față. De obicei, tratamentele non-invazive sau mini-invazive mă ajută foarte mult, mai ales pentru față. Acum mi-am făcut și un lifting cu fire la Timișoara, de care sunt foarte mulțumită. L-am făcut pe căldura asta și mai trebuie să aștept să treacă anumite vânătăi, dar sunt foarte mulțumită. Iți dai seama că am 54 de ani!

Kfetele: Iți mai aduci aminte când ai luat decizia de a deveni blondă? Te-a inspirat cineva sau pur și simplu, așa ai simțit?

Când m-am lansat, este și era idolul meu, Madonna. În acele vremuri îmi aduc aminte că atunci când voiai să te faci blondă, te duceai la salon și te decolora cu un praf puternic. Rămâneai cu părul ars și cu el în pungă! Dar acela a fost momentul când m-am hotărât să devin blondă. Tot timpul am încercat și culori puternice de la verde, roz, albastru, negru, am abordat toate culorile posibile. Dar blondul, în diferite tonuri, cred că mi se potrivește cel mai bine, deocamdată. Cred că în anul 1992 – 1993, m-am hotărât să mă fac blondă. Dar a fost o nenorocire cu nuanța asta pentru că mi-a distrus părul.

Kfetele: Ești un om sincer, care a vorbit mereu despre intervențiile pe care le-ai făcut de-a lungul anilor. Ai vreun regret că ai încercat ceva în zona de beauty și nu a ieșit așa cum ți-ai dorit?

Cu operațiile astea, fiind printre primele care mi-am făcut intervenție la sâni… Am trei operații pentru bust și am avut niște probleme. Intervențiile nu au fost ce trebuie. Nici acum nu sunt foarte mulțumită, dar nu cred că voi mai face altă operație, sincera să fiu. La buze, soluția injectată a migrat și pot să spun că am mai avut mici nereușite, ca să le zic așa, pe care le-am reparat. În schimb, am avut de tras, am pățit-o tare cu dantura. Prima data când mi-am pus fațetele, mi le-am pus la o clinică, care mi-a distrus dantura. Deci, m-a nenorocit! După aceea, m-am dus la altcineva, pentru că aveam infecție la toate rădăcinile dinților și măselelor. Am tras foarte tare vreo 3 – 4 ani, pentru că mă nenorocise dantura asta. D-abia am scos-o la capăt cu ea. M-am operat și nu mai eu știu ce am pățit cu fațetele astea. Doctorul ăsta s-a chinuit și mi-a deschis cabinetul și în pandemie, pentru că aveam numai probleme.

daniela gyorfi si george tal

Citește și: Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din salariul median brut- kanald.ro

Citește și: Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news- stirilekanald.ro

Kfetele: Spune-mi trei produse de machiaj de care nu te poți lipsi niciodată.

Eu nu pot să zic că nu mă despart niciodată de produsele cosmetice. Eu umblu și nemachiată, în special în zilele în care nu am cântări. Este o binecuvântare pentru fața mea! Uite, îmi plac rujurile rezistente la transfer, acum vreau să îmi fac un contur frumos pentru sprâncene, eu în trecut având un semi-tatuaj. Mai este un primer, exact înainte de machiaj care iți luminează fața și îl mai folosesc din când în când. Nu pot să spun că sunt nedespărțită de ele, că nu am o problemă să umblu nemachiată, daca le uit acasă sau am o zi liberă. Deocamdată, chiar pot ieși din casa nemachiată! (râde)

Kfetele: De mai bine de 15 ani trăiești o frumoasă poveste de dragoste alături de George Tal. Ce nu ai ierta în relația ta de cuplu?

Cu George am o relație de 17 ani, am pornit chiar pe 18 ani. Ce nu aș ierta? E clar, violența domestică, verbală și să fiu în situația în care nu mă pot baza pe el! În timp, relația noastră s-a sudat și suntem un cuplu normal, în care ne certăm, ne împacăm și trăim stări normale zi de zi. După atâția ani, zi de zi, trebuie să ajungi la un numitor comun și trebuie să înțelegi anumite lucruri, necesitați și nevoi ale partenerului. Partenerul nu este bunul tău propriu! Este o ființă umană care are nevoi și dacă poți să înțelegi asta și ți-a demonstrat că în timp este alături de tine și trageți amândoi la o căruță… Asta este tot ceea ce contează! Restul, cu bune, cu rele, cu minusuri, cu plusuri, nici eu nu sunt perfectă, nici el nu este perfect. Chestia asta... că dacă m-ar înșela, astea sunt discutabile. Poți să spui că: “Da! Mă despart de el!”, dar de multe ori ai văzut cum spun multe… “Vai! Poate să facă orice că eu îl iert!” După aceea a venit și cu copii acasă și tot a lăsat-o. Dacă vrea să plece, un om pleacă! Nu fac nimic deosebit. Dacă ar face ceva, nu știu… Acum zic că poate nu l-aș ierta, dar poate… l-aș ierta. Nu stiu.. În momentul ăsta nu poți să spui despre un om că ești legat de el pe viață. Așa ar fi frumos să îmbătrânim împreună, dar niciodată nu se știe.

Kfetele: Care este relația pe care o ai cu fiica ta, Maria? Te consideri o mamă permisivă sau autoritară?

Dintre toate darurile primite de la Dumnezeu, prin bunăvoința și milostivirea Lui, Maria este copilul pe care mi l-am dorit și l-am primit. Sunt o mamă care ține foarte mult la educația ei, pentru că mi se pare normal ca un copil să fie educat și crescut cu anumite principii de viață, într-o lume în care lucrurile nu mai sunt așa cum au fost. În special, cu acest internet și YouTube, dar aș vrea să fiu prietenă cu ea, cum am fost eu cu mama mea. Vreau să înțeleagă că noi suntem oamenii care o vom ajuta oricând și o iubim necondiționat. Părinții își dau și viața pentru copii și dacă Maria a înțeles acest lucru, înseamnă că relația noastră are rădăcini foarte bune. Eu cu mama mea am avut o altă relație. Mama mea a fost bolnavă și eu am avut grijă de ea. Este altă relație între mine și Maria, din acest punct de vedere. Aș vrea ca ea, să mă considere cea mai bună prietenă a ei și atunci este totul în regulă între noi. Este un copil bun, nu vreau să mă laud! A terminat cu 9.98, învață coreeană, este un copil după inima mea. Mi-a dat Dumnezeu un suflet după inima mea! Întotdeauna se spune că un copil este oglinda părintelui.

daniela gyorfi maria

Kfetele: Din tot ce ai învățat de la mama ta, ce aplici în legătură cu creșterea Măriei?

Maria trebuie să înțeleagă că nu trebuie să îi fie frică de nimic din ceea ce face. Ea trebuie să îmi spună. Eu o s-o ajut și vreau să știe că eu sunt acolo oricând pentru ea! De fapt, despre asta este vorba. Cu mama mea era altceva, acum sunt alte timpuri și conștientizez acest lucru. Sunt o mamă modernă. Am învățat despre această dragoste și încredere în copil. Maria de când era mică, ia decizii pentru ea, dar în spatele ei suntem noi, eu și cu George! (râde) De multe ori, chiar învăț de la Maria, pentru că eu chiar am ce învăța de la ea. Îmi spune multe lucruri și rămân surprinsă că are dreptate în multe privințe. Învață la scoală și se documentează și cu tot ceea ce se întâmplă în mass-media, devin mult mai documentați decât am fost noi.

Descoperă pe Kfetele.ro, interviuri în exclusivitate cu vedetele din showbiz. Vei afla detalii despre începuturile lor, cariera, dar și momentele cheie din viața lor personală. De la actori și actrițe, la artiști, modele și influenceri, vom explora universul divers al personalităților celebre și vom dezvălui poveștile lor de succes.



Citește și:

Ce poți mânca dacă ai bilă leneșă? Regim alimentar bilă leneșă

„La spectacol, am început să am frisoane. Când am ajuns la spital, s-au adunat șase doctori în jurul meu.” Daniela Gyorfi a vorbit despre un eveniment tragic din viața ei

Cum arăta Gina Pistol până să își facă 4 operații la nas. Imagini ȘOC, e de nerecunoscut!

Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară

"Pe moment am crezut că dă de pământ cu acordeonul". Marian Cozma, show de zile mari! Gestul la care nimeni nu s-ar fi așteptat - VIDEO

Miracol de Paște! Oana Roman a primit un semn divin de la mama ei: „Îmi trimite mesaje...”

Bogdan a dat cărțile pe față și a recunoscut ce intenții are în privința Rebeccăi! „Nu scapi de mine! Nici tu de mine nici eu de tine!” Iată cum a reacționat concurenta

"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș


Cookies