Emilia Ghinescu, reacție dură față de toți cei care îi critică viața personală. Ce declarații a făcut artista despre relația în care se află: „Ne trăim viața așa cum vrem și mai cu seamă în liniște.”

Emilia Ghinescu, reacție dură față de toți cei care îi critică viața personală. Ce declarații a făcut artista despre relația în care se află: „Ne trăim viața așa cum vrem și mai cu seamă în liniște.”

Emilia Ghinescu nu mai suportă ca cei din jur să vorbească despre viața ei privată, așa că artista i-a pus la punct pe toți cei care fac asta.

Emilia Ghinescu este cunoscută și apreciată pentru talentul ei și pentru fiecare apariție impecabilă pe scenă. Întotdeauna cu zâmbetul pe buze și entuziasmată să vorbească despre planuri și realizări, aceasta nu este la fel de deschisă atunci când vine vorba despre viața sentimentală. Până acum, artista a mai declarat faptul că viața profesională și cea personală trebuie să fie separate, însă, chiar și așa, tot sunt urmăritori care îi critică deciziile. În prezent, artista pare că trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, deoarece chiar ea a fost cea care s-a afișat dintr-o vacanță la schi, alături de un bărbat cu 20 de ani mai tânăr. Postarea a fost distribuită de amândoi, la story, iar de aici până a ajunge în discuțiile celor din online a mai fost doar un pas.

Emilia Ghinescu, reacție dură pentru cei care îi critică alegerile personale

Citește și: Cum și-a cunoscut Emilia Ghinescu, actualul partener de viață? Cei doi sunt apropiați de aproape jumătate de an, timp în care acesta i-a cunoscut deja copiii!

Emilia Ghinescu și iubitul ei [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce s-a întâmplat în familia Emiliei Ghinescu, după ce fiica ei, Elodia Ghinescu, a murit în urmă cu 18 ani: “Ea, săraca, mă avertizează, de fapt.”

În cadrul unui interviu pentru Spynews.ro, artista a ținut să le transmită câteva gânduri celor care pun mai mult preț pe ce face ea dincolo de scenă. „Noi ne trăim viața așa cum vrem și mai cu seamă în liniște și multă iubire. Nu ne afectează părerea oamenilor, ci doar părerea celor dragi nouă. Și ei sunt bine și fericiți pentru noi. Asta-i tot ce contează.

Înțeleg că viața mea privată este de multe ori în ochii și în gura oamenilor, dar prefer să fiu discretă, asta excluzând faptul ca trebuie să mă feresc, să mint sau să-mi ascund ceea ce trăiesc. Concluzia: trăim ceva frumos și curat atât cât va fi să fie, vom vedea. Dumnezeu le așază pe toate.”, a declarat Emilia Ghinescu, pentru sursa citată. În prezent, cei doi se află în concediu, deoarece și copiii sunt în vacanță și inclusiv plănuiesc următorul concediu. „Pentru că este vacanță pentru copii și Anastasia este plecată la schi, ne-am luat câteva zile de concediu și am decis să mergem în Bucovina și Maramureș. Pentru mine nu-i prima dată când merg la mănăstirile din Bucovina, dar am același sentiment de bucurie și smerenie de fiecare dată când ajung aici. Pentru mine, Dumnezeu este iubire, iubire în toate formele ei, ca atare acolo unde-i iubire este prezent și Dumnezeu. Dacă iubești nu ai răutate, invidie, nu arunci cu vorbe urate și cel mai important, ai liniște.”, a mai adăugat vedeta.

Emilia Ghinescu [Sursa foto: Facebook]

 

Citește și: Robert, prins la mijloc între Theodora și Diana: „Eram pornită pe Theodora”. Incredibil ce s-a întâmplat între cei trei concurenți de la “Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: Știrea momentului în România!- stirilekanald.ro

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce s-a întâmplat în familia Emiliei Ghinescu, după ce fiica ei, Elodia Ghinescu, a murit în urmă cu 18 ani: “Ea, săraca, mă avertizează, de fapt.”

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul

În timp ce Valentin Sanfira se relaxează în vacanță, Codruța Filip face ceva total neașteptat. LOCUL UNDE A FOST SURPRINSĂ

Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, destăinuiri despre mutatul împreună. Cum l-a prezentat părinților ei după doar o săptămână de când s-au cunoscut: “Nu voiam să anunț ceva de care nu eram sigură.”

La ce oră ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în București. Biserica Sfântului Mormânt a fost redeschisă după 40 de zile de restricții din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro