Ediții speciale de Paști la Kanal D!

Ediții speciale de Paști la Kanal D!
Ediții speciale de Paști la Kanal D!

„Teo Show”, „Asta-i România!”, „ROventura”, „Dimineața cu noi”, „40 de întrebări cu Denise Rifai” si Stirile Kanal D le aduc telespectatorilor povești speciale, de sărbătoare

Kanal D aduce în fața telespectatorilor, în perioada aceasta luminată a Sărbătorilor, ediții speciale ale emisiunilor  „ROventura”, „Asta-i România!”, „Teo Show”, „Dimineața cu noi” și „40 de întrebări cu Denise Rifai”, menite să împartă bucurie si stare de bine în casele românilor.

Sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 15:00, ”ROventura” ne deschide larg porțile Ineului, urbea ardelenească atât de încărcată de tradiții, pentru a petrece împreună, prin intermediul emisiunii, Sărbătorile Pascale, în Țara Zărandului! George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, ne vor arăta hora, dansul popular care se joacă la fel de peste 100 de ani, dar și meșteșugurile vechi din Ineu. Bucătarii își vor proba și ei iscusința, pentru o masă cu adevărat de sărbătoare, într-unul din cele mai frumoase conace din Ardeal. Înainte de hrană spirituală, de care ne vom bucura la Biserică, mai avem un popas menit desfătării trupului. Odată primenite toate cele ce ne vor îmbogăți masa de Pașți, suntem și noi gata să primim în suflete bucuria sărbătorii.

Duminică, în prima zi de Paști, echipa “Asta-i România!” se întoarce în comuna în care în urmă cu șase ani, cu ajutorul oamenilor cu inima mare din rândul telespectatorilor, au fost instalate mai multe panouri fotovoltaice, astfel încât familii care trăiau de ani buni la lumina opaitului să se bucure de electricitate. În Tiha Bîrgăului (județul Bistrița Năsăud), echipa i-a reîntâlnit pe copiii care s-au bucurat enorm de darul oamenilor cu suflet mare, dar, de asemenea, a gasit și familii care au în continuare nevoie de ajutor. In ciuda lipsurile, oamenii stiu sa se bucure de Sfintele Sarbatori si isi doresc ca minunile sa se intample si pentru ei.

Tot în prima zi de Paști, Părintele Constantin-Valer Necula le vorbeste românilor în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 22:00, la Kanal D. Unul dintre cei mai populari și îndrăgiți preoți ai Bisericii Ortodoxe Române ne va ajuta, prin intermediul celor 40 de întrebări din cadrul interviului realizat de Denise Rifai, să intelegem aspecte importante legate de credință, ortodoxie, mai ales într-o perioada atât de încărcată de spiritualitate cum este cea a Paștelui.

Pe 25 aprilie, luni, in a doua zi de Paști, Bursucu, George Tănase și Viviana Sposub își invită telespectatorii să înceapă săptămâna cu bucurie in suflet la “Dimineața cu noi”. Muzică, distracție și voie bună alături de invități de excepție și momente pline de voie bună, acestea sunt ingredientele unei dimineti perfecte! Andreea Bănică, Rică Răducanu, Diana Matei & Taraful Cleante sunt doar câțiva dintre invitații ediției, care ne vor oferi momente speciale, și ne vor împărtăși cum petrec Sfintele Sărbători Pascale.  

Tot în a doua zi de Paști, de la ora 15:00, emisiunea “Teo Show” îmbracă haine de sărbătoare și își invită telespectatorii să petreacă alături de invitați de seamă, veniți special pentru această ediție de colecție.

Cântăm și dansăm pe melodii consacrate, alături de vedete precum Andreea Antonescu, Mihai Trăistariu, Tavi Colen, Nikolaos Papadopoulos, Shondy (Alexandra – n.r.), Andrei Bălan, Simona Mazăre si  Ana-Maria Ababei, iar atmosfera de bună-dispoziție ne va fi alături pe tot parcursul ediției. Tot în ediția de luni a emisiunii „Teo Show”, difuzată de la ora 15:00, Amalia Ursu și Vasilică Ceterașu ne poartă pașii, prin intermediul cântecului popular, pe meleaguri maramureșene, vestit tărâm de tradiții autentice românești.  

Citește și: Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială” - wowb

Citește și: Cutremurător! Vlad Băltățeanu ar fi recunoscut ÎN FAȚA PSIHIATRULUI ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între el și tânăra de 28 de ani: "Am luat-o în mână și am lovit-o. Am vrut să dau în ea cu..." - radi

În cadrul Știrilor Kanal D, duminică, în prima zi de Paști, vom călători, prin intermediul buletinelor informative ale zilei, în toate colțurile țării, pentru a afla cum petrec românii Sfintele sărbători Pascale, cum primesc Lumina Sfântă, dar și ce bucate speciale se regăsesc pe mesele lor, în perioada Sfintei Sărbători.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop 16 noiembrie 2026: O zodie plănuiește o aventură!

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Cutremurător! Vlad Băltățeanu ar fi recunoscut ÎN FAȚA PSIHIATRULUI ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între el și tânăra de 28 de ani: "Am luat-o în mână și am lovit-o. Am vrut să dau în ea cu..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Avertisment pentru șoferi! Ceață pe cinci autostrăzi din România și condiții de iarnă în centrul țării

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro