Au apărut noi detalii despre moartea tinerei de 22 de ani, date dispărute în urmă cu câteva zile.
Piron Iris Anastasia a plecat de acasă în data de 24 iulie și, potrivit informațiilor, din acel moment nimeni nu a mai reușit să ia legătura cu ea. Astfel, dispariția sa a fost semnalată autorităților, iar în zilele următoare au fost desfășurate ample căutări atât în Sectorul 6 al Capitalei, cât și în alte zone din București.
Mesaj sfâșietor după moartea tinerei de 22 de ani
Citește și: UPADATE: Piron Iris Anastasia a fost gasită!
În încercarea de a o găsi cât mai repede, autoritățile au apelat la sprijinul populației și la mesaje RO-Alert cu semnalmentele tinerei. Din păcate, speranțele familiei și ale celor care au cunoscut-o s-au năruit la scurt timp după declanșarea căutărilor. La mai puțin de 24 de ore de la momentul în care Poliția Română a cerut sprijinul cetățenilor, a fost găsită fără viață pe marginea unei căi ferate.
Rețelele sale de socializare s-au umplut rapid de mesaje de rămas bun și de amintiri depănate de cei dragi tinerei. Printre cei care au transmis un mesaj se numără și reprezentanții Complexul Educational Laude-Reut, instituția de învățământ unde Iris Anastasia Piron a studiat în urmă cu mai mulți ani.
”Sunt momente în care cuvintele par prea puține. Cu profundă tristețe, vă anunțăm că joi, 30 iulie, ne vom lua rămas-bun de la fosta noastră elevă, Iris Anastasia Piron.
Ne aducem aminte de Iris cu drag și cu bucurie, așa cum era în anii petrecuți la Laude-Reut: o elevă bună, apreciată de profesori și colegi, care va rămâne pentru totdeauna parte din familia noastră”, a transmis Complexul Educational Laude-Reut, pe Facebook.
Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro
Polițiștii încearcă acum să refacă traseul urmat de aceasta după plecarea de acasă. Aceștia au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, precum și alte date pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs tragedia. Potrivit informațiilor transmise de Poliția Română, în timpul verificării au apărut indicii care au condus anchetatorii către un eveniment feroviar produs chiar în ziua dispariției tinerei.
”În dinamica activităților, în cadrul cooperării cu celelalte structuri competente, au reieșit aspecte care conduceau către un eveniment feroviar, produs în cursul aceleiași zile, respectiv vineri, 24.07.2026, în jurul orei 12.00, în județul Ilfov, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața.
În continuarea verificărilor, au fost coroborate informațiile privind traseul urmat de persoana dispărută, imaginile de supraveghere și elementele referitoare la semnalmente și vestimentație, rezultând indicii că ar putea fi vorba despre aceeași persoană”, a transmis poliția.