Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Povestea ciobăniței din Brăila

Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Povestea ciobăniței din Brăila
Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Povestea ciobăniței din Brăila

Duminica aceasta, de la ora 14:30, emisiunea de reportaje “Asta-i România!” ne invită să urmărim povestea impresionantă a Cristinei Teleanu, o tânără care și-a făcut în satul în care trăiește propria lume.

Echipa emisiunii ajunge la Brăila, acolo unde o vom cunoaște pe Cristina Teleanu și îi vom află povestea de viață, chiar în satul natal al tinerei, acolo unde aceasta și-a construit o lume așa cum a visat mereu. Absolventă a Facultății de Drept, Cristina ar fi putut fi un avocat de succes la oraș, sau una dintre milioane de românce care și-au făcut un rost bun în străinătate, însă ea a ales să plece în Marea Britanie, unde timp de șapte ani, a făcut menajul în casele milionarilor lumii.

A muncit mult și a reușit prin propriile forțe în lumea în care oamenii trăiesc după alte reguli.

Timp de șapte ani Cristina Teleanu a locuit pe un domeniu imens în care totul era la alt nivel față de ce știa ea venind dintr-un sat din România. Deși ar fi putut să-și construiască viitorul în Marea Britanie, nimic din ce trăia acolo nu rezona cu viața pe care și-a dorit-o Cristina și singurul său vis era să strângă bani mai repede și să se întoarcă în satul natal, planul său de la care nu-și

dorea să se abată.

Cristina a lăsat în urmă o lume <poleită cu aur> în care oamenii au tot ce și doresc, ba chiar mai mult, și și-a făcut în satul ei … lumea ei, mai mică, mai săracă, dar cu singuranță, mai aproape de sufletul ei. Astăzi, Cristina Teleanu este ciobăniță, are turmă ei de sute de oi și trăiește după bunul plac, în armonie cu tot ceea ce o înconjoară.

Urmăriți o ediție impresionantă a emisiunii “Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, duminică, de la ora 14:30, la Kanal D. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Lacrimi în prima zi de școală, după moartea lui Alex și Rareș! Omagiul dureros adus de colegi după accidentul cumplit din Suceava: „Ar fi trebuit să fie astăzi aici.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă

CE A RECUNOSCUT Alexandru în fața camerelor a bulversat-o pe Diana. Având deplină încredere în el, concurenta din Casa Iubirii NU S-A AȘTEPTAT NICIO CLIPĂ la ceea ce avea să audă: "Asta ai vrut? Spune? Îți este..."

Anamaria Prodan a suferit recent o intervenție chirurgicală de urgență la Spitalul Floreasca! Impresara a făcut declarații exclusive despre problemele cu care s-a confruntat

Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro