Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Omul care ține timpul în loc

Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Omul care ține timpul în loc

Emisiunea de reportaje „Asta-i România!” ne propune să urmărim duminică, de la ora 14:30, la Kanal D, povestea lui Emilian Achim, un om dornic să salveze sufletul satului românesc.

Prin intermediul emisiunii ajungem în comuna Almașu Mare, în dreptul unei colibe țărănești vechi de 200 de ani, acolo unde îl vom întâlni pe badea Emilian Achim, un om simplu, îmbrăcat în straie populare, cum rar mai întâlnim în zilele noastre. Aici, în această colibă, stă toată averea unui om care vrea să lase ceva în urmă; este Comoara lui, și a Apusenilor, o veritabilă ladă de zestre a satului românesc.

Pentru badea Emilian identitatea se sprijină pe patru stâlpi de temelie: portul, tradiția, obiceiurile și credința, pe care nu ar trebui să le pierdem pentru nimic în lume. A adunat tot ce înseamnă tradiție din zona Apusenilor și și-a făcut propriul Muzeu.

În curte domnește o rânduială de când lumea: o moară de apă adusă bucată cu bucată dintr-un sat uitat, o moară de vânt, un atelier de dulgherie, altul de fierărie — toate în starea de funcționare, mărturii vii ale unui timp în care omul lumea făcea singur uneltele, casa, pâinea.

La loc de cinste a așezat bordeiul țărănesc cu prispă și cu intrarea joasă, ca într-o bisericuță, care te obligă să pleci capul și să intri smerit în casă.

Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție “Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Nick Rădoi a dezvăluit care este cauza morții Mădălinei Apostol:„ Nu voiam să spun nimic.”

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

LEGĂTURA NEȘTIUTĂ dintre Mădălina Apostol și Monica Gabor, SCOASĂ LA IVEALĂ după moartea tragică a iubitei lui Nick Rădoi: "Dumnezeu e mare! Totul este..."

Yurdaer Okur, actorul care joacă rolul Serhan Soysalan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație alături de cea mai importantă și iubită femeie din viața sa

Elevii pot călători gratuit cu trenul și în anul școlar 2026-2027. De ce acte au nevoie pentru a-și putea achiziționa biletele

Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro