Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Când viața <bate> filmul!

Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Când viața filmul!

Emisiunea de reportaje “Asta-i România!” ne invită să urmărim, duminică, de la ora 14:30, la Kanal D, un material inedit, menit să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen care a luat amploare, înșelătoria vârstnicilor.

Un italian de 83 de ani, pe numele său Umberto a ajuns să cerșească din cauza unei românce, Alina, cu 50 de ani mai tânăra decât cel care i-a căzut victima. În ultimii șase ani bătrânul credul i-ar fi dat femeii nu mai puțîn de 300 de mii de euro, bani necesari unui așa-zis transplant salvator de inimă. Ca să îi câștige încrederea, Alina și-a desenat cu o carioca o cicatrice pe piept și i-a spus lui Umberto că și-a cumpărat inima din România. Povestea dintre filantropul Umberto și această femeie a ajuns în atenția procurorilor și jurnaliștilor italieni, veniți în satul de baștină al româncei să afle adevărul.

De numele Alinei se leagă o anchetă stufoasă și inima unui Italian ajuns la vârsta a treia. Ea, 33 de ani, el, în vârstă de 83 de ani, ambii  protagoniști ai unei telenovele româno-italiene, începută la Roma și continuată într-un sat din Bărăgan.

În scaun cu rotile, cu o pancardă de gât, implorând mila trecătorilor, așa atrăgea Umberto atenția jurnaliștilor italieni, în urmă cu câteva săptămâni. Cu mâna întinsă în fața unui supermarket din centrul Romei, italianul își spunea povestea, <că ar avea o fiica bolnavă și mare nevoie de bani>. Ca sa nu se facă de râs că nu mai are banii de care tânăra Alina <are nevoie>, Umberto ar fi inventat povestea cu tatăl și fiica bolnavă.

 Cu lacrimi în ochi, <bunicul imobilizat în scaunul cu roțile> imploră ajutorul, iar când se asigura că nu îl vede nimeni, se vindeca miraculos. Își împacheta scaunul cu rotile și pleaca pe patru roți mari, la volanul SUV-ului personal. Minunea nu avea însă, să fie trecută cu vederea de jurnaliștii vigilenți. 

În prezent, procurorii din Italia instrumentează 59 de plângeri făcute de bătrânii din Italia, escrocați de femei din țara noastră și trimiși să cerșească pentru a face rost de bani, pentru povești inventate.

Tot duminică, la „Asta-i România!” facem o călătorie în satul Rătez, din Jud. Gorj, unul dintre satele României care se șterg încet și sigur de pe hartă.  Aici oamenii mor cu zile înainte ca Salvarea să mai ajungă la ei. Dispensarele sunt încuiate, lacătele deja au ruginit pe uși, iar medicii iau calea străinătății fără să se mai uite înapoi. În urma lor rămâne neputință, boală și moarte, iar ucigașul tăcut este Statul, care asistă nepăsator la dispariția unei lumi condamnate la sărăcie și izolare.

Citește și: Horoscop marți, 4 august 2026: Semnul zodiacal care primește vești bune legate de o moștenire- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție a emisiunii „Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Gabriela Oțil a ajuns de urgență la spital, chiar înainte să plece în vacanță: „E al doilea incident.”

Momentul în care Kate Middleton a gafat la un eveniment oficial. Val de ironii: „Îi mai lipsește părul bufant”

Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”

INFORMAȚIA MOMENTULUI despre Adrian Ropotan. Stelian Ogică, socrul antrenorului de la Dinamo 2, face ANUNȚUL despre ginerele său: "L-au resuscitat și..."

VIDEO Incendii devastatoare în sudul Europei: Creta, Grecia, Spania și Portugalia sub amenințarea flăcărilor

Horoscop duminică, 2 august 2026: Zodia care profită din plin de timpul liber pentru se odihni și a petrece timp în familie

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro