“Du-te, că ne-am plictisit de tine… prea figuri!” Delia și-a uimit fanii cu apariţia din mediul online

“Du-te, că ne-am plictisit de tine… prea figuri!” Delia și-a uimit fanii cu apariţia din mediul online

Delia este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, iar ultima sa apariție în mediul online i-a uimit pe fanii săi.

Bineînțeles că acele critici pe plan profesional, primite de către Delia, nu vor înceta niciodată, motiv pentru care, majoritatea postărilor sale de pe rețelele de socializare au generat controverse, la fel cum a fost și cazul ultimei sale postări.

 

Delia și-a uimit fanii cu noua postare de pe internet

Delia a reuşit să adune o comunitate mare de oameni pe rețelele de socializare, motiv pentru care aceștia îi urmăresc artistei fiecare pas, dar și postare. Bineînțeles că aceștia sunt împărțiți în două categorii, cei care o susţin necondiţionat pe artistă, dar și cei care, din când în când, o mai critică. Îndrăzneala

acesteia s-a putut observa și în ultima sa postare, la care nenumărate persoane au reacționat.

La respectiva postare, artista s-a machiat pentru o şedinţă foto sau pentru un concert, aşa cum obişnuieşte.

”Mândra milenială… cu frici de #babyboomer și apucături de #genz… #alphala suflețel!! Pupiiii”,  a fost mesajul postat de aceasta.

Delia și-a uimit fanii cu apariţia din mediul online [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Asta e sora mea.” Ce imagini a publicat Delia cu Oana Matache, după scandalul cu actualul său partener, Radu Siffredi. Ce relație au cele două în momentul actual

 

Ce i-au transmis fanii artistei, la fotografia postată

În ciuda faptului că deseori, fotografiile acesteia sunt foarte apreciate, se pare că aceasta nu a fost pe placul tuturor, dovadă fiind chiar numărul de like-uri primit, dar şi comentariile.

Printre mai multe comentarii au fost și cele puțin mai… dure. 

”Du-te, că ne-am plictisit de tine… prea figuri”, ”Ce se întâmplă cu tine? Păcat de starea în care ești. Nu ești fericită? Să nu fie prea târziu și să nu mai poți să ții drumul drept”, ”Godzila privea mai frumos”, ”Delia dragă, Dumnezeu te-a înzestrat cu o frumusețe și un glas aparte. Ce se întâmplă cu tine, tu nu duci lipsă de fani, admiratori.

Nu este nevoie de astfel de transformări. Știu, place unui public înfățișarea asta dar parcă e departe de decența ta. Multă admirație și prețuire pentru Delia adevărată!””, au fost o parte dintre comentariile primite de aceasta.

Delia și-a uimit fanii cu apariţia din mediul online [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Sunt dărâmată. Nu-mi arde de nimic.” Doliu în familia Ginei Matache



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Nu înțelegem.” Delia, reacție acidă, după ce s-a vehiculat că ea și Lora se află în conflict, din cauza unei piese

Brad Pitt, la un pas de sinucidere din cauza Angelinei Jolie? ”Nu vedeam nicio ieșire!”

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Ancheta a scos la lumină DETALII CUTREMURĂTOARE. Ce s-a aflat acum despre femeia de 50 de ani din Botoșani a șocat familia victimei. A IEȘIT LA IVEALĂ abia după ce a fost reținută de polițiști: "În urma unui..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Anunțul DUREROS făcut de mama Rebecăi, fetița moartă în tragedia din Bacău... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro