Dragoș Bucur a fost sincer cu anumite aspecte din căsnicia lui cu Dana Nălbaru. Iată ce i-a făcut să rămână împreună.
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru formează unul dintre cele mai longevive cupluri din show-biz, cu 20 de ani de căsnicie și trei copii. Au fost mereu unul lângă celălalt, s-au sprijinit reciproc și au încercat întotdeauna să rezolve problemele atunci când au apărut, nu să treacă peste ele.
Cum rezolvă cei doi problemele de cuplu și ce i-a ținut împreună până acum?
Într-un interviu pentru Viva.ro, Dragoș Bucur a fost sincer și a vorbit despre toate lucrurile care au reușit să îi țină împreună până acum. Chiar dacă mulți tind să renunțe atunci când ceva greu apare, tocmai opusul acestui fapt i-a făcut ca povestea lor de iubire să rămână la fel de puternică. “Trăim într-o perioadă în care puține lucruri se mai repară, majoritatea se înlocuiesc pur și simplu, iar asta afectează în mod direct felul în care gândim și ne raportăm la traiul de zi cu zi.
Sunt tot felul de concepte și ideologii care îi învață pe oameni să se pună pe primul loc, înaintea familiei sau a persoanelor care le sunt alături, suntem învățați că putem fi orice, chiar dacă acel „orice” sfidează bunul simț și logica. Gândiți-vă că sub ideologia ecologiei (care, bineînțeles, este corectă și bună ca principiu) se încurajează populația să își schimbe mașinile la 7-8 ani, fără să spună nimeni cât costă și cât poluează să construiești o mașină nouă versus cât costă și poluează să folosești aceeași mașină 20-30 de ani.
Citește și: Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...- kanald.ro